La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii sălăjeni au întocmit mai multe dosare penale la regimul rutier.

Sofer drogat cu marijuana prins de politisti
12 iulie 2021
Hotul de telefon a fost prins de politisti
12 iulie 2021

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii sălăjeni au întocmit mai multe dosare penale la regimul rutier.

În noaptea de 9/10 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au depistat în trafic, pe Drumul Județean 108E, două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 34  și 40 de ani, din comuna Năpradea, care emanau halenă alcoolică.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 34 de ani și 1,28 mg/l, în cazul celuilalt conducător auto.

Cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală unde li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stablilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, acestea să fie înaintate cu propuneri legale unității de parchet competente.

Sâmbătă, 10 iulie a.c., polițiștii orașului Șimleu Silvaniei au depistat în trafic, pe strada Nicolae Bălcescu, din Șimleu Silvaniei, un autoturism, condus de un bărbat, din județul Bistrița-Năsăud.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea administrării întregului probatoriu în cauză.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au depistat în trafic un bărbat, din comuna Dragu, care ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1G, prin localitatea Fildu de Jos, fără a poseda permis de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Duminică dimineața, la ora 07:34, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Zalău.

Bărbatul a fost identificat pe Bulevardul Mihai Viteazu și, întrucât emana halenă alcolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal.

La data de 12 iulie a.c., ora 00:40, polițiștii Biroului de Ordine Publică Zalău au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Zalău, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul alcooltest a evidențiat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la unitatea medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub supravegherea unității de parchet competente. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *