La volan fara permise si cu numere provizorii expirate

Copiii sint invitati la teatru
22 noiembrie 2010
Salajean in trafic cu numar fals
23 noiembrie 2010

La volan fara permise si cu numere provizorii expirate

Trei persoane s-au ales în cursul zilei de ieri cu dosare de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, după ce au fost surprinse în trafic de poliţiştii şimleuani încălcând anumite reguli de circulaţie rutieră.

Primul, un şimleuan în vârstă de 29 ani a fost surprins luni dimineaţa, în timp ce conducea autoturismul pe strada Partizanilor, din Şimleu, având numerele de înmatriculare provizorii expirate, încă din luna octombrie 2010.

Câteva ore mai târziu, un alt localnic de 29 ani, a fost depistat conducând autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, fără a poseda permis de conducere.

În aceeaşi zi, poliţişti ai Formaţiunii Rutiere, din cadrul Poliţiei Oraş Şimleu Silvaniei s-au sesizat din oficiu, despre faptul că la data de 2 februarie 2008, T.M.R. de 26 de ani, din localitatea Pericei, a condus autoturismul pe drumurile publice în stare de ebrietate, fiind implicat într-un accident soldat cu pagube materiale. La acea dată susnumitul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile maghiare, însă, în urma verificării acestuia, luni, 22 noiembrie anul curent, autorităţile maghiare ne-au comunicat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere emis de Republica Ungară.

Tânărul este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi uz de fals, faptă prevăzută de articolul 291 Cod Penal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *