LUCRĂRI FINALIZATE CU 6 LUNI MAI DEVREME LA PODEȚUL DE LA CARASTELEC

Aproape 400 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sălăjeni, timp de 8 ore
13 august 2021
A intrat intr-o masina de politie si de jandarmerie in Sanmihaiu Almasului
13 august 2021

LUCRĂRI FINALIZATE CU 6 LUNI MAI DEVREME LA PODEȚUL DE LA CARASTELEC

La doar șase luni de când s-a dat startul lucrărilor de punere în siguranță a podețului de pe DJ 110 km 18+823, situat pe raza comunei Carastelec, investiția a fost recepționată. Deși termenul prevăzut în contractul de execuție a fost de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, constructorul a reușit să finalizeze lucrările cu o jumătate de an mai devreme.🦺 Finanțată de la bugetul Consiliului Județean Sălaj, investiția în valoare de aproape 675.000 de lei a prevăzut refacerea infrastructurii podețului, lucrări la suprastructură, racordarea cu terasamentele prin intermediul aripilor din beton armat, precum și decolmatarea albiei pe o lungime de 100 de metri liniari, în amonte și aval de podeț.📌 „Podețul se afla într-o stare avansată de degradare, cu risc iminent de prăbușire, având în vedere că fundația era inexistentă din cauza alunecărilor de teren și a aluviunilor. Din acest motiv, podețul a fost încadrat în categoria situațiilor de urgență, fiind clasificat ca având un grad ridicat de risc în ceea ce privește siguranța circulației și integrității drumului. Pentru a elimina pericolele la care erau expuși cei care tranzitează zona, punerea în siguranță a podețului a fost obligatorie. Mă bucur că antreprenorul a terminat investiția cu mult înainte de termenul prevăzut în contract și îl felicit pentru mobilizarea exemplară. Am reușit, astfel, să aducem sectorul de drum respectiv la parametrii optimi de circulație și, în același timp, să sporim siguranța traficului”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *