Luna mai este luna promovării economiei sociale

Percheziţie la domiciliul unui tânăr din Sălaj
25 mai 2021
Spargatorul de geam a fost prins de jandarmi
25 mai 2021

Luna mai este luna promovării economiei sociale

În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, funcţionează Compartimentul de Economie Socială, care atestă întreprinderile de economie socială şi a întreprinderilor sociale de inserţie constituie în baza Legii nr.219/2015, actualizată.

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

În sensul prezentei legi, întreprinderile sociale pot fi:

a) societăţile cooperative de gradul I, care funcţionează în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată;

b) cooperativele de credit, care funcţionează în baza O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) asociaţiile şi fundaţiile, care funcţionează în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

d) casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, care funcţionează în baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată;

e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt înfiinţate şi funcţionează în baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările şi completările ulterioare;

f) societăţile agricole, care funcţionează în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare;

g) orice alte categorii de persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale prevăzute în prezenta lege.

Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de întreprindere socială. Procedura de obținere a atestatului de întreprindere socială constă în depunerea sau transmiterea prin poștă cu confirmare de primire la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, în a cărei rază teritorială își au sediul, următoarele documente:

– cerere pentru acordarea atestatului completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii Nr.219/2015 privind economia socială sau, după caz, în anexa nr. 6, în situația în care se solicită concomitent și acordarea mărcii sociale.

– actele de înființare și funcționare, în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită în acest scop, care să conțină o serie de prevederi din care să reiasă faptul că întreprinderea are scop social și respectă definiţia, principiile și criteriile economiei sociale, iar activitatea desfășurată servește scopului social ales.

Termenul de soluționare a cererii este de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării documentației.Atestatul este valabil 5 ani și se poate prelungi succesiv pentru încă 5 ani.

În județul Sălaj, primul atestat de întreprindere socială a fost emis de către AJOFM în anul 2017. Până la finele lunii aprilie 2021, au fost acordate 6 atestate de întreprindere socială, dintre care 4 la începutul anului în curs.

Informații despre atestarea întreprinderilor sociale și actele necesare se pot obține la sediul AJOFM Sălaj, str. Tudor Vladimirescu nr.8, telefon 0260/612463.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *