MARIA CERCETATA PENTRU TENTATIVA DE OMOR

REZULTATE OFICIALE ALEGERI LOCALE 2016 ZALAU
6 iunie 2016
A CONDUS MASINA CU O ALCOLEMIE DE 1,10 MG/L ALCOOL
6 iunie 2016

MARIA CERCETATA PENTRU TENTATIVA DE OMOR

În dosarul nr. 116/P/2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi poliţişti din cadrul IPJ Sălaj – Serviciul de

Investigaţii  Criminale fac cercetări faţă de inculpata Pop Maria, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj raportat la tentativă de omor calificat, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 C.p., raportat la art. 32 alin.1 C.p., raportat la art. 188 alin. 1 C.p. şi art. 189 alin. 1 lit. f C.p., cu aplicarea art. 41 alin 1 C.p. şi contrabandă prin deţinere şi transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la alin. 1 din Legea 86/2006, cu aplicarea 41 alin 1 C.p. totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În fapt s-a reţinut că, în data de 02.06.2016, deţinând informaţii că un autoturism transporta ţigări de contrabandă, organele de poliţie au oprit în localitatea Hereclean, autoturismul cu numărul de înmatriculare  MS 01WDW, condus de către inculpata Pop Maria. Cu ocazia opririi în trafic, au fost identificate în autoturism mai multe cartuşe de ţigări de contrabandă, împrejurări în care organele de poliţie i-au comunicat inculpatei faptul că urmează a fi condusă la IPJ Sălaj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru efectuarea de cercetări, autoturismul urmând a fi condus de către un ofiţer de poliţie.

Inculpata Pop Maria, care se afla în afara autoturismului, a deschis portiera din dreapta faţă, a luat o serie de hârtii care se aflau pe scaunul şoferului, le-a pus între scaunele din faţă, ocupând mai apoi scaunul şoferului  după care a pornit autoturismul încercând să plece. În aceste împrejurări, agentul şef principal de poliţie Terheş Călin a intenţionat oprirea deplasării autoturismului condus de inculpată, iar comisarul şef de poliţie Mureşan Olimpiu, care se afla lângă portiera din dreapta faţă a autoturismului, a deschis portiera pentru a intra în autoturism. Inculpata şi-a continuat însă deplasarea, a accelerat, a virat stânga, cei doi poliţişti fiind astfel târâţi de autoturism, căzând mai apoi pe carosabil. În aceste împrejurări autoturismul a trecut cu roata din partea stângă spate peste piciorul agentului şef principal de poliţie Terheş Călin.

În urma leziunilor suferite agentul şef principal de poliţie Terheş Călin a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Cu ocazia cercetărilor au fost identificate şi ridicate 6158 pachete de ţigări de contrabandă care erau transportate de către inculpata Pop Maria cu autoturismul, în momentul opririi pentru control de către poliţişti.

De menţionat că inculpata a fost condamnată definitiv în cursul anului 2015 pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu o pedeapsă de 2 ani 2 luni şi 20 de zile, a cărui executare a fost suspendată sub supraveghere.

La data de 03.06.2016 s-a dispus reţinerea inculpatei pe o durată de 24 ore, urmând a fi prezentată cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Sălaj

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *