Tractor
A murit in tractor
20 octombrie 2008
cal
Cal cazut in put
20 octombrie 2008

László Borbély, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, a participat astăzi, 20 octombrie a.c., la Atena,la PRODEXPO – cea de-a 9-a Conferinţă şi Expoziţie de Dezvoltare Imobiliară

pentru Grecia şi Europa de Sud-Est. În afara acestei conferinţe, ministrul László Borbély a avut întrevederi cu George Alogoskoufis, ministrul elen al economiei şi finanţelor şi cu Christos Folias, ministrul elen al dezvoltării precum şi cu mari dezvoltatori din Grecia.

Evenimentul a reunit organizaţii şi personalităţi implicate în sectorul imobiliar din regiune, pentru a crea o piaţă imobiliară mai eficientă, competitivă şi atractivă în Sud-Estul Europei. În ultimii ani Prodexpo şi-a extins zona de interes spre Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru, Turcia şi Cipru. De asemenea, în 2008 au fost adăugate noi teme, incluzând Construcţiile ecologice şi Turismul ecologic.

“Aş dori să subliniez că în domeniul construcţiilor, strategia noastră guvernamentală se axează pe programele de construcţie de locuinţe sociale sau cu un pronunţat caracter social destinate asigurării unui trai decent pentru familiile cu venituri reduse şi pentru tineri. Linia macroeconomică a României este bună, iar acest lucru este indicat de cifre. Avem în momentul de faţă o creştere economică de 8-9%, una dintre cele mai mari din regiune. Din discuţiile cu dezvoltatorii greci care au afaceri în România a rezultat că au încredere în continuare să investească întrucât avem o economie stabilă”, a declarat ministrul László Borbély în discursul său.

Cifrele privind industria construcţiilor din România arată o creştere constantă de 28-30% .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *