Medic estetician fals din Salaj

Arni a iesit cu bine din operatie! Va mutumim pentru sutinere, sunteti minunati
23 februarie 2019
Spectacol caritabil: Împreună pentru Arni!
25 februarie 2019

Medic estetician fals din Salaj

Polițiștii bihoreni au efectuat două percheziții pentru documentarea activității infracționale a unei orădence bănuite de practicarea fără drept a unei profesii, femeia este din Sălaj, plecată de cațiva ani in Oradea.

 

Miercuri, 20 februarie a.c., la ora 17.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat două percheziții domiciliare  în baza unor autorizații de percheziție emise de Judecătoria Oradea, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, față de o femeie de 39 de ani, din municipiul Oradea.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale o bănuiesc pe aceasta că, în perioada 2017 – 2019, ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze și cearcăne, fără a avea calitatea de medic.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acesteia și la un salon cosmetic din municipiul Oradea, pentru documentarea și probarea activității infracționale a celei în cauză, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea cercetărilor agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziție a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimțământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite și altele (anexăm foto).

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celei în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *