MIERCURI: INAUGURAREA CABINETULUI DE MATEMATICA ”IOAN MOCAN”

Proiectil de artilerie antitanc gasit langa drum
16 decembrie 2013
Incendiu in blocul Flora
16 decembrie 2013

MIERCURI: INAUGURAREA CABINETULUI DE MATEMATICA ”IOAN MOCAN”

Catedra de Matematică și de Informatică a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău organizează, miercuri, 18

decembrie 2013, începând cu ora 13, în sala 35, etaj III, corp A, inagurarea Cabinetului de Matematică ”Ioan Mocan”. Acest eveniment este parte a Proiectului Educațional ”Matematica și Informatica la API” , proiect implementat de profesorul Mirel Matyas, în perioada 2011-2013, împreună cu profesorii de informatică și de matematică ai colegiului API, alături de elevi.

 

Proiectul a avut trei mari obiective și anume: editarea unei reviste de matematică și informatică, amenajarea și dotarea unui cabinet de matematică și respectiv, realizarea unei pagini de internet / a unui blog prin intermediul căruia să fie promovate activitățile extracurriculare ale actedrei și rezultatele obținute de elevi la concursurile de profil.

 

Primul obiectiv, editarea unei reviste de matematică și informatică a fost realizat. Astfel, începând cu luna ianuarie 2011, a apărut seria nouă a revistei de matematică și informatică MI API. Prima serie a revistei cuprinde perioada 2003-2006, perioadă în care au apărut primele 10 numere ale revistei sub genericul ”revista celor cu minți…”.

Noua serie apare în condiții grafice de excepție și are cod ISSN. Suntem a doua revistă de matematică din județul Sălaj ce apare cu cod ISSN, după revista ”Elipsa” a Colegiului Național ”Silvania” Zalău. Seria nouă cuprinde numerele 11-14 ce au apărut în perioada 2011 – 2013 cu o frecvență de două numere pe an

Cel de-a doilea obiectiv al proiectului a fost și el realizat. Prin strădania colectivului de cadre didactice a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” a fost amenajat un modern cabinet de matematică ce are printre dotări: o tablă interactivă, un calculator dotat cu imprimantă multifuncțională și soft de specialitate, un videoproiector performant și mobilier individual pentru 30 de elevi. Toate aceste dotări au fost realizate prin Proiectul REGIO, proiect de reabilitare a școlii. Cu ajutorul unor resurse materiale suplimentare alocate de către Primăria Municipiului Zalău, de către familia Mocan și respectiv de către SC Michelin SA, cabinetul a fost dotat cu o bibliotecă modernă și cu încă un videoproiector. Biblioteca are cărți de specialitate (manuale, culegeri de probleme, reviste școlare etc). Fondul de carte existent, numărând aproximativ 1000 de volume a fost constituit din donații și achiziții, cele mai importante donații fiind realizate de către familia Mocan și de către Editura GIL Zalău.

Întrucât cultura organizațională a unei școli este dezvoltată prin profesorii și elevii ei, dorim să dedicăm acest cabinet tuturor profesorilor de matematică care au activat la API de la înființarea școlii și până în prezent. Toți acești profesori sunt amintiți prin intermediul a două panouri care, alături de cel dedicat profesorului Ioan Mocan, oferă o imagine asupra activităților catedrei de matematică. De asemenea am ținut să amintim elevii care din 2006 ți până în prezent au contribuit, prin premiile și mențiunile obținute, la creșterea prestigiului unității de învățământ. Celor mai merituoși 12 elevi le dedicăm patru panouri.

 

Evenimentul de inaugurare a Cabinetului de Matematică ”Ioan Mocan”, va fi întregit de lansarea numărului aniversar al revistei de matematică MI API, dedicat împlinirii a 10 ani de la apariția primului număr al revistei. Numărul 14 al revistei conține, pe lângă rubricile permanente, articole despre regretatul profesor și inspector de matematică Ioan Mocan. Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Griff Hotel.

 

Responsabil proiect, șef de catedră prof. Mirel MATYAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *