Modificari aduse cazierului fiscal

Neatentia produce accidente
6 septembrie 2011
327 de misiuni executate in luna august de jandarmii salajeni
6 septembrie 2011

Modificari aduse cazierului fiscal

DGFP Sălaj face cunoscut faptul că prin OG 25/2011 publicată în Monitorul Oficial nr.628/2011 se aduc modificări Art.7 din OG 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.

 

Potrivit acestor modificări, contravenţiile- fapte cu un pericol social, riscuri şi
consecinţe din punct de vedere al evaziunii fiscale, mai mici decât infracţiunile, vor fi
radiate din cazierul fiscal într-un termen de 1 an de la data rămânerii definitive a actului
prin care au fost sancţionate aceste fapte, dar nu mai târziu de 5 ani de la data rămânerii
definitive a actului prin care au fost sancţionate. În mod similar, se va realiza radierea şi
în situaţia în care contribuabilului i s-a atras răspunderea solidară cu debitorul declarat
insolvabil sau insolvent.

De asemenea, radierea faptelor contravenţionale şi a celor privind răspunderea
solidară cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, care au atras răspunderea
patrimonială, va fi condiţionată şi de plata amenzilor stabilite, respectiv a stingerii
sumelor datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil
sau insolvent.

O altă modificare o reprezintă radierea din cazierul fiscal a contribuabililor
declaraţi inactivi, la data reactivării sau la data expirării unui termen de 3 luni de la
reactivare, în funcţie de gravitatea faptei care a atras declararea stării de inactivitate,
în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.

Compartimentul de Presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *