Simleu Silvaniei: Cercetati pentru infractiuni de abuz in serviciu

Un zalauan a cazut de pe o schela metalica
17 iulie 2012
Zilele Simleu Silvaniei 2012
17 iulie 2012

Simleu Silvaniei: Cercetati pentru infractiuni de abuz in serviciu

Poliţiştii au descoperit mai multe nereguli la unii agenţi economici care au comercializat diverse produse la Zilele Şimleului

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de Festivalul „La fântâna dorului” şi de sărbătorirea Zilelor Oraşului Şimleu Silvaniei, desfăşurate în perioada 13-15.07.2012, poliţiştii din Şimleu Silvaniei au desfăşurat o serie de activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a comerţului ilicit, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru supravegherea şi dirijarea traficului rutier.

Au fost constatate 54 de contravenţii, amenzile aplicate ridicându-se la aproape 6800 lei, din care 9 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva  comerţului ilicit, 2 la Legea 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 37 la  OUG 195/2002, privind regimul circulaţiei rutiere. Poliţiştii au confiscat suma de 500 lei, provenită din activităţi ilicite, au ridicat 2 permise de conducere şi 1 certificat de înmatriculare, şi au aplicat 11 avertismente.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că unii dintre agenţii economici ocupau spaţii în locul amenajat de Primăria Şimleu Silvaniei pentru activităţi comerciale, fără ca aceştia să fi achitat taxa de închiriere, deşi îşi rezervaseră acest spaţiu.

Totodată, la o parte din agenţii economici, sumele încasate pentru închirierea spaţiului figurau ca „sponsorizare zile oraş”, fără ca aceştia să fi încheiat contracte în acest sens, iar unele chitanţe ce fuseseră eliberate purtau acelaşi număr şi dată, dar pentru sume şi persoane diferite.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *