Politia
Necunoscut lovit pe trecerea de pietoni
3 decembrie 2008
Casa arsa
Incendiu in Recea
9 decembrie 2008

Noua Taxa Auto

Finante Salaj DGFP Sălaj aduce la cunoştinţă faptul că în Monitorul Oficial nr.825 din data de 8 decembrie 2008, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule. Având în vedere faptul că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, pentru calculul taxei de poluare, inclusiv pentru cererile depuse la organul fiscal şi nesoluţionate până la data de 8 decembrie, urmează a se aplica noile taxe specifice, astfel cum au fost modificate prin această ordonanţă de urgenţă. În acest sens, deciziile de calcul a taxei de poluare urmează a fi emise după modificarea aplicaţiei informatice de calcul a taxei de poluare. De asemenea, conform Ordonanţei de urgenţă amintite, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cm3 şi care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligaţia de plată a taxei de poluare pentru autovehicule, această prevedere aplicându-se până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv.

 

 

Compartimentul de Relaţii Publice DGFP Sălaj

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *