Noutăţi legislative privind acordarea subvenţiilor pentru ucenici şi stagiari

ACCIDENT GRAV: S-AU CIOCNIT DE UN AUTOCAR
7 august 2017
Adrian a disparut. Va rugam distribuiti!
8 august 2017

Noutăţi legislative privind acordarea subvenţiilor pentru ucenici şi stagiari

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj informează că, în data de 11 iulie 2017, a fost publicată în Monitorul

Oficial al României Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă  și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior.

 

Conform  prevederilor  actului  normativ  menţionat, în  funcție  de  nivelul  de  calificare  pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de:

-12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea

competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

-24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea

competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

-36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea

competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc,  la  cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru  fiecare  stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume  alocate  din  bugetul  asigurărilor  pentru  şomaj  în  limita  fondurilor  alocate  cu  această destinaţie.

Prevederile din lege referitoare la angajarea stagiarilor au intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (11 iulie), dar nu și cele referitoare la contractele de ucenicie, care vor intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării actului (10 august).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *