O tanara si 3 barbati retinuti pentru talharie

Peste 100 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti
27 aprilie 2020
Femeia din Criseni a primit un carucior cu rotile
27 aprilie 2020

O tanara si 3 barbati retinuti pentru talharie

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani, bănuite de comitere unei infracţiuni de tâlhărie calificată, faptă comisă în comuna Românaşi, au fost reţinute de poliţişti. Pe numele acestora, Judecătoria Jibou a emis mandate de arestare preventivă.

În fapt, la data de 25 aprilie a.c., ora 00:17, un bărbat, din comuna Românaşi, a sesizat Poliţia, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că patru persoane necunoscute au pătruns în locuinţă, iar prin folosirea violenţei i-au sustras din cămară mai multe produse alimentare.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu au identificat în scurt timp persoanele bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani, toţi din comuna Românaşi, şi o tânără de 22 de ani, din judeţul Caraş Severin. Bunurile au fost recuperate şi restituite păgubitului.

Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Din probatoriul administrat s-a stabilit că cele patru persoane au pătruns prin efracţie în locuinţa bărbatului, iar dintr-o cămară au sustras mai multe produse alimentare (cafea, paste făinoase, alcool etc.), moment în care au fost surprinse de proprietar.  Pentru a-şi asigura scăparea , au îmbrâncit victima şi au lovit-o cu pumnul în zona capului.

În baza ordonanţelor de reţinere emise de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, la data de 25 aprilie a.c., persoanele în cauză au fost reţinute şi depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, ulterior, pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *