O zi fără accidente de circulaţie

Persoana cazută pe stradă a fost tranportată la spital
13 ianuarie 2022
Camarul a fost cel mai rece loc din Romania
13 ianuarie 2022

O zi fără accidente de circulaţie

Una dintre preocupările permanente ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, reprezintă îmbunătăţirea continuă a nivelului de conştientizare a participanţilor la traficul rutier, cu privire la expunerea acestora la pericolul încălcării regulilor de circulaţie, care pot duce la înregistrarea unor evenimente grave.

Numeroasele acţiuni desfăşurate în teren de către poliţiştii rutieri au dorit sensibilizarea participanţilor la traficul rutier, care prin adoptarea uni comportament adecvat şi civilizat, dar şi prin respectarea regulilor de circulaţie, să conducă la bucuria de a fi o zi fără accidente de circulaţie. Acest lucru s-a întâmplat. Astfel, ieri nu s-a înregistrat niciun accident de circulaţie.

Pentru a evita în continuare astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să fie prudenţi în trafic, iar înainte de a porni la drum să verifice starea autovehiculului, să se asigure de buna funcţionare a acestuia şi să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere.

Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie! Acesta vă poate salva viaţa!

Nu conduceţi dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi poate determina scăderea acuităţii vizuale a şoferilor.

Adoptaţi o manieră preventivă în trafic, atât pentru siguranţa dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles să respecte regulile de circulaţie! – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *