Obligatia depunerii formularului 112 la trimestru

Modificari fiscale cu aplicabilitate din 1 octombrie
30 septembrie 2011
M.Talos: Populatia condamnata la frig
30 septembrie 2011

Obligatia depunerii formularului 112 la trimestru

Începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2011, s-a reglementat obligativitatea de depunere a formularului 112 la trimestru până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de către următoarele categorii de

contribuabili: a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia  instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi, exclusiv;

 

b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi, exclusiv;

c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi, exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Depunerea trimestrială constă în completarea şi depunerea câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru. Contribuabilii care au obligaţia depunerii trimestriale a formularului 112 şi au situaţii în care unor salariaţi le încetează calitatea de asiguraţi vor depune formularul 112 până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit încetarea calităţii de asigurat. Pentru restul perioadei rămase din trimestru, formularul se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.

Entităţile prevăzute mai sus, cu excepţia persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi persoanelor fizice care exercită profesii libere, precum şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au salariaţi şi se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării, dacă odată cu declaraţia de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi realizează un venit total de până la 100.000 euro.

Compartimentul de Presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *