Pagube produse de inundatii: 52 de localitati din judetul Salaj au fost afectate

Locuri de munca
LOCURILE DE MUNCA VACANTE LA DATA DE 30.06.2010
30 iunie 2010
Se desfiinteaza impozitul forfetar si se reduce TVA in domeniul constructiilor cu 5%
1 iulie 2010

Pagube produse de inundatii: 52 de localitati din judetul Salaj au fost afectate

Un număr 52 de localităţi din judeţul Sălaj au fost afectate de inundaţii ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, precum aversele puternice de ploaie, grindină şi intensificări ale vântului produse pe teritoriul judeţului în 21-22 şi 27 iunie 2010.

Este vorba de oraşele Zalău şi Jibou şi localităţile: Agrij, Sălăjeni, Câmpia, Valcău de Sus, Subcetate, Pericei, Hereclean, Badon, Dioşod, Plopiş, Buciumi, Bălan, Chendrea, Chieşd, Şimişna, Românaşi, Meseşenii de Jos, Meseşenii de Sus, Aghireş, Sărmăşag, Lompirt, Ilişua, Treznea, Cuzăplac, Mierţa, Crasna, Ratin, Năpradea, Cheud, Traniş, Vădurele, Someş Guruslău, Bălan, Chechiş, Gâlgău Almaşului, Fântânele, Rus, Someş Odorhei, Bârsa, Domin, Inău, Şoimuş, Benesat, Românaşi, Chichişa, Ciumărna, Păuşa, Poarta Sălajului şi Romita.

În total, au fost afectate de inundaţiile din această lună 262 de locuinţe, 1.168 de gospodării şi anexe, 15 obiective social-culturale, 3.115 hectare de teren arabil, 813 hectare fâneţe şi păşuni, 18 kilometri drumuri judeţene, 36 kilometri drumuri comunale, 53 kilometri uliţe şi 8,8 kilometri de reţele de canalizare, colmatate 1.021 fântâni şi au fost distruse sau afectate 19 poduri şi 66 de podeţe.

 

Deşi Instituţia Prefectului a făcut apel către administraţiile locale pentru o maximă mobilizare şi operativitate, până în prezent, doar municipiul Zalău şi comuna Chieşd au transmis Instituţiei Prefectului un raport de evaluare a pagubelor. De asemenea, nici un comitet local pentru situaţii de urgenţă nu a solicitat, până în prezent, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Sălaj evaluarea pagubelor produse culturilor agricole.

La Zalău, valoarea totală a pagubelor produse în Zalău de inundaţiile din 21-22 iunie 2010 este de 327.420 de lei, conform unei estimări realizată de municipalitate. La Chieşd, comisia de evaluare a pagubelor a estimat la 625.000 de lei suma necesară pentru remedierea distrugerilor produse de precipitaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *