Patru barbati s-au ales cu dosar penal pentru furt

Recomandari pentru prevenirea furturilor in mediul rural
12 aprilie 2011
Din iunie Centrul „Acasa” va putea acorda ingrijiri medicale unui numar sporit de pacienti
12 aprilie 2011

Patru barbati s-au ales cu dosar penal pentru furt

Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 43 ani, s-au ales în cursul zilei de ieri, cu dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce au fost identificaţi de poliţiştii sălăjeni, ca fiind autorii unor furturi, comise în lunile noiembrie 2010 şi aprilie 2011.

În urma activităţilor desfăşurate, ieri, de poliţiştii Postului de Poliţie Gâlgău, pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi anexele acestora, a fost identificat, pe raza comunei, S.M. în vârstă de 28 ani, din Gâlgău, care în luna noiembrie 2010 a sustras de la un localnic, bunuri în valoare de 2500 lei.

Tot în cursul zilei de ieri, poliţiştii Postului de Poliţie Gârbou, l-au depistat în satul Buneşti, pe D.B. în vârstă de 43 ani, din comuna Surduc, care în seara zilei de 8 aprilie, anul curent a sustras de la locuinţa unui bărbat din Popteleac, bunuri în valoare de 300 lei.

Ceilalţi doi ”curajoşi”, C.G. de 21 ani şi S.R. de 19 ani, ambii din Derşida, au fost identificaţi de poliţiştii Postului de Poliţie Bobota, ca fiind autorii furtului comis în noaptea de 1 spre 2 aprilie, anul curent. Aceştia au sustras de la un localnic, mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 1300 lei.

În toate cele 3 cazuri s-a reuşit recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor 4 autori.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *