La data de 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 25/26 aprilie a.c., acesta, împreună cu alte trei persoane, ar fi pătruns fără drept în incinta unei locuințe din localitatea Purcăreț, aparținând unui bărbat în vârstă de 85 de ani, iar sub amenințarea unui cuțit, i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil, două ceasuri, sume de bani, precum și alte bunuri.
Astăzi, 30 aprilie a.c., în urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii de investigații criminale au identificat celelalte persoane bănuite de comiterea faptei ca fiind trei tineri, de 14, 15 și 16 ani.
Astfel, în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, și față de tânărul de 16 ani.
Atât acesta, cât și cel în vârstă de 17 ani, au fost prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, cu propunere de arestare preventivă.
Procurorul a apreciat oportunitatea formulării propunerii de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Jibou, fapt pentru care a formulat propunerea corespunzătoare.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a emis, pe numele celor doi, câte un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor implicați și pentru dispunerea măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. – Poliția Sālaj