PERICOL! Cu permise suspendate, pe sosele

Prostitutia munca la negru
22 martie 2013
Sambata: Se instaleaza noul prefect
22 martie 2013

PERICOL! Cu permise suspendate, pe sosele

 

Poliţiştii de siguranţă publică din Zalău l-au identificat în trafic pe P. Romeo, din judeţul Constanţa,

care  conducea pe strada Simion  Bărnuţiu din municipiu, un autoturism care avea aplicate, în locurile special destinate, plăcuţe cu număr de inmatriculare provizoriu, emis la data de 17 decembrie 2012, a cărui valabilitate expirase la data de 15 ianuarie 2013. De asemenea, în locul permisului de  conducere, şoferul a prezentat o dovadă de circulaţie emisă de Serviciul Rutier Cluj la data de 21.01.2013, fără drept de circulaţie. Poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de către o persoană  al cărei drept de circulaţie a fost suspendat.

 

 

Poliţiştii rutieri au surprins în trafic un autovehicul condus de S. Robert, din Zalău, care rula pe bulevardul Mihai Viteazu cu viteza de 85 km/h. Poliţiştii au stabilit că şoferului îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule iar dovada de circulaţie nu mai avea valabilitate. Au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană  al cărei drept de circulaţie a fost suspendat.

 

 

Poliţiştii rutieri din Jibou l-au oprit în trafic pe R. Corneliu, 28 ani, din Lipova, care conducea un autoturism între localităţile Jibou – Someş Odorhei, deşi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice îi fusese suspendat. Au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană  al cărei drept de circulaţie a fost suspendat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *