Peste 160 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute, depistate de polițiști

Pompierii au actionat in Piata Agroalimentara din Zalau
25 aprilie 2019
Au primit un dosar penal
25 aprilie 2019

Peste 160 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute, depistate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat în perioada 23-24 aprilie a.c., o acțiune pentru

prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute.

 

 

Au fost verificați 58 de agenți economici.

 

În acest context au fost constatate­­ cinci infracțiuni, din care patru prevăzute de Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi o infracţiune prevăzută de Legea 84/1998.

 

De asemenea, poliţiştii au aplicat şi 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 99400 lei. Dintre faptele contravenţionale, 20 au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, şapte la Legea 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și şase la O.U.G. 28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Cu acestă ocazie a fost ridicată în vederea confiscării şi suma de 2095 lei, bani proveniţi din activităţi comerciale ilicite.

 

Totodată, polițiștii au ridicat, până la finalizarea cercetărilor, de la sediul și punctele de lucru a trei societăți de profil, din Sălaj, 163 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât există suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată fără acordul titularului de drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *