Peste 20 de permise de conducere reţinute de poliţiştii Biroului Rutier

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a felicitat, astăzi, echipa HC Zalău
2 septembrie 2021
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică, investigaţii criminale şi cei de la Secţia 1 au acţionat în sistem integrat
3 septembrie 2021

Peste 20 de permise de conducere reţinute de poliţiştii Biroului Rutier

Siguranţa rutieră  reprezintă o prioritate a activităţilor Biroului Rutier din perspectiva necesităţii asigurării menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea reglementărilor legale  şi, implicit, a vieţii siguranţei participanţilor la trafic. Zeci de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti într-o săptămână.

În perioada 27 august-2 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au desfăşurat zilnic activităţi, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudini prudente în trafic.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 417 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 67180 lei.

De asemenea, pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute 23 de permise de conducere, dintre care 11 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, cinci pentru nerespectarea regimului legal de viteză, patru pentru neacordare de prioritate pietoni, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru neprezentarea în termenul de 24 de ore la sediul poliţiei ca urmare  a producerii unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Totodată, în perioada de referinţă, poliţiştii au constatat şi şase infracţiuni, trei dintre acestea fiind conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru a ajunge acasă în siguranţă, la cei dragi, atragem atenţia tuturor participanţilor la trafic că respectarea regulilor de circulaţie este obligatorie, poliţiştii rutieri fiind permanent la datorie. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *