Peste 200 de permise de conducere reţinute

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj înființează Biroul de Relații cu Publicul
29 iulie 2019
Tamponare in lant 5 masini
30 iulie 2019

Peste 200 de permise de conducere reţinute

Polițiștii sălăjeni continuă acțiunile pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii

publice, în Sezonul Estival 2019. Peste 200 de permise de conducere au fost reţinute şi zeci de certificate de înmatriculare au fost retrase.

 

 

În perioada 1-28 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pe perioada sezonului estival 2019.

 

Astfel, în perioada de referință, polițiștii au constatat 288 de infracţiuni, din care 40 la regimul circulaţiei rutiere, 116 contra patrimoniului (furturi, distrugeri), iar diferenţa au constituit alte genuri de infracţiuni.

 

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991 republicată, oamenii legii au aplicat 358 de sancțiuni contravenționale.

 

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au acționat la nivel judeţean, în urma abaterilor constatate fiind aplicate 4062 de sancțiuni, din care 40 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 1173 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au constituit alte abateri (depăşiri neregulamentare, neutilizarea centurii de siguranţă etc.).

 

De asemenea, au fost reţinute 213 de permise de conducere (63 pentru depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv) şi 75 de certificate de înmatriculare.

 

Pentru siguranța dumneavoastră în perioada sezonului estival, polițiștii vă sfătuiesc:

 

Când plecați de acasă:

 

Încercați să creați aparența că se află cineva în locuință, prin instalarea unor dispozitive de aprindere și stingere automată a luminilor în locuință sau colectarea frecventă a corespondenței de către un vecin sau o persoană de încredere.

 

Nu lăsați sume mari de bani sau valori în casă.

 

Nu postați pe rețelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteți departe de casă, întrucât poate constitui o invitație pentru hoți!

 

Acordați o atenție sporită lucrurilor personale atunci când mergeți să vă relaxați, în timpul ieșirilor la iarbă verde, la piscine, ștranduri sau la pescuit.

 

Nu lăsați obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!

 

Pentru orice situație care poate constitui o urgență, apelați serviciul unic de urgență 112!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *