Peste 300 de elevi de la Liceul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai” implicați de polițiștii sălăjeni în activități preventive, menite să crească gradul de conștientizare a respectării regulilor de conviețuire socială

Ziua portilor deschise scoala Georghe Lazar din Zalau
27 aprilie 2023
Coliziune frontală, în timpul unei depășiri, între localitățile sălăjene Șimleu Silvaniei și Nușfalău
27 aprilie 2023

Peste 300 de elevi de la Liceul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai” implicați de polițiștii sălăjeni în activități preventive, menite să crească gradul de conștientizare a respectării regulilor de conviețuire socială

Miercuri, 26 aprilie a.c., timp de două ore, polițiștii de proximitate, de ordine publică și polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat activități educativ-preventive la Liceul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai” din municipiul Zalău.

Polițiștii sălăjeni le-au prezentat celor peste 300 de liceeni tehnica din dotarea structurilor de poliție, trusa criminalistică și mijloacele de amprentare și au desfășurat activități practice menite să-i învețe pe adolescenți cum să se protejeze pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt din buzunare, tâlhăriilor sau infracțiunilor de înșelăciune, precum și pentru creșterea nivelului de siguranță a elevilor în spațiul public și privat.

Totodată, elevii au asistat cu încântare la un exercițiu demonstrativ în cadrul căruia, Thor, câinele polițist antrenat special, sub îndrumarea conductorului său, a efectuat o demonstrație de prindere a unui infractor.

Astfel, prin intermediul activității întreprinse, liceenii au putut aborda problematici specifice generației lor, iar în urma discuțiilor purtate cu polițiștii sălăjeni au devenit mai conștienți și mai responsabili atât față de propria conduită, cât și față de colegii sau prietenii lor, fiind capabili să discearnă și, astfel, să evite anumite riscuri.

Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *