Peste 7 milioane de lei investiţi în echipamente moderne de detectare a eventualelor scăpări de gaze

Unde se face cea mai mare evaziune fiscala?
12 aprilie 2019
Bilete de tratament disponibile pentru seria 4
12 aprilie 2019

Peste 7 milioane de lei investiţi în echipamente moderne de detectare a eventualelor scăpări de gaze

Delgaz Grid investeşte peste 7 milioane de lei în echipamente moderne de detectare a eventualelor scăpări de gaze naturale din

reţelele de distribuţie

 

 

Celor trei autolaboratoare echipate cu tehnologia laser, achiziţionate anul trecut, li se alătură alte două din această lună;

 

Echipele Delgaz Grid vor fi dotate, în acest an, cu 430 de aparate de detectare care folosesc tehnologie de vârf;

 

Un rol important în ceea ce priveşte siguranţa sistemului de distribuţie îl are activitatea de detectare a potenţialelor scăpări de gaz. Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime, anul trecut compania a achiziţionat trei autolaboratoare de detectare a gazelor naturale, care au fost alocate zonelor Tîrgu Mureş, Iaşi şi Cluj, precum şi 21 de aparate de detectare cu tehnologie laser, investiţia totală fiind de aproape 3 milioane de lei.

 

Autolaboratoarele sunt echipate cu cea mai nouă tehnologie de analiză scăpări gaz, prin spectroscopie laser. Datele furnizate de acest echipament performant sunt procesate de o aplicaţie, instalată pe laptopul autovehiculului. Aplicaţia permite corelarea instantanee a datelor furnizate de echipament cu o hartă a zonei de lucru. La finalul zilei se obţine un raport, cu înregistrarea automată a traseului, pe care s-a deplasat autolaboratorul şi marcarea exactă a tuturor scăpărilor de gaze naturale, identificate prin coordonate GPS. În baza acestor informaţii, se planifică activitatea de mentenanţă a sistemului de distribuţie. Autolaboratorul are viteza de deplasare în lucru de 15-25 km/h şi o rază de acţiune de 8 metri (4 metri stânga/dreapta faţă de axul maşinii).

 

În acest an, suma totală, investită în achiziţia autolaboratoarelor şi aparaturii de detectare, va depăşi 7 milioane de lei. În această lună, 2 noi autolaboratoare vor ajunge la Timişoara şi Sibiu. Totodată, echipele specializate ale companiei vor fi dotate cu 430 de aparate noi, de detectare a gazelor naturale, la distanţă, în medii explozive, la instalaţiile de utilizare, precum şi cu aparate de detectare a monoxidului de carbon şi a biogazului. La acestea se adaugă 130 de ansambluri, formate  din aplicaţii şi accesorii de detectare, pentru aparatele de detectare.

 

Compania Delgaz Grid investeşte sume semnificative în proiecte destinate creşterii siguranţei in exploatare a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, anul trecut fiind investiţi nu mai putin de 487 milioane de lei (105 milioane euro), în special, pentru modernizarea reţelei de distributie a energiei electrice şi a celei de gaze naturale.

 

Urmare a eforturilor companiei, de a investi masiv, în reabilitarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, defectele depistate pe acestea, cu ocazia activitatilor de detectare, s-au redus, in anul 2018, cu cca 50%, comparativ cu anul 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *