Amenzi in cuantum de 6.600 lei, cu ocazia Zilelor Municipiului

Depunerea electronica a declaraţiilor fiscale
1 august 2011
O saptamana de dezinsectie, deratizare si dezinfectie: Eficienta 100% a lucrarii?
1 august 2011

Amenzi in cuantum de 6.600 lei, cu ocazia Zilelor Municipiului

În perioada 29-31 iulie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj a asigurat ordinea şi liniştea publică pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilelor Municipiului. Peste 70 de jandarmi au fost prezenţi la datorie şi au executat misiuni

specifice de asigurare a liniştii publice, precum şi în în cooperare cu Poliţia şi Poliţia Comunitară. Pentru a fi în sprijinul cetăţnilor, am avut un punct de lucru cu publicul şi de coordonare a activităţilor, unde s-au primit diverse solicitări
de la cetăţenii participanţi la manifestări.
Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 6.600 lei,
din care 8 au fost acordate de către echipajele de jandarmi în baza L. 12 privind
comerţul stradal, respectiv 3 amenzi în valoare de 3000 de lei şi 5 avertismente.
Celelalte 26 de sancţiuni contravenţionale au fost acordate în baza
Legii 61 privind ordinea si linistea publică, pentru fapte cum ar fi: tulburarea
liniştii locatarilor prin producerea de zgomote la ore târzii, adresarea de cuvinte
jignitoare sau provocare de scandal. În baza acestei legi s-au acordat 14 amenzi
în valoare de 3600 lei şi 12 avertismente.
Majoritatea faptelor de natura sa tulbure ordinea si linistea publica au fost
savarsite pe fondul consumului de alcool.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
al IJJ Sălaj

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *