Peste o suta de amenzi aplicate de jandarmi in luna august

Vezi aici cati someri sunt in Salaj in data de 6 septembrie
6 septembrie 2012
Accident cu doua victime in apropiere de Hereclean
6 septembrie 2012

Peste o suta de amenzi aplicate de jandarmi in luna august

În luna august a.c, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj au executat un număr de 311 misiuni la nivelul

 

 

judeţului. Cele mai multe, 260 au fost misiunile de menţinere şi cele de asigurare a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, pe timpul manifestărilor sportive, cultural-artistice sau religioase desfăşurate atât în municipiul Zalău cât şi la nivelul întregului judeţ. Pe lângă acestea, au mai fost acţiuni de intervenţie pentru  punerea în aplicare a mandatelor de aducere (15) şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (15). Toate aceste misiuni au avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a
cetăţenilor, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

Jandarmii sălăjeni au intervenit pentru soluţionarea a 21 sesizări telefonice venite din partea unor cetăţeni pe numărul unic pentru apeluri de urgenţe 112 şi pe numărul inspectoratului 0260 / 669722.

În urma misiunilor executate au fost constatate 18 infracţiuni, dintre care 12 infracţiuni independent iar alte 6 în cadrul acţiunilor organizate cu efective ale Poliţiei.

De asemenea, pe linia constatării faptelor de natură contravenţională au fost aplicate 52 de avertismente scrise şi 123 de amenzi în valoare de 32200 lei.

Şi în perioada următoare, jandarmii sălăjeni vor fi prezenţi şi vor acţiona prin executarea de misiuni specifice în zona de responsabilitate pentru depistarea persoanelor care savârsesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru
cetăţeni.

Compartimentul informare şi relaţii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *