Polițiștii au confiscat peste 50 de metri cubi de material lemnos

Depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis, un autoturism neînmatriculat.
12 iulie 2023
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară sunt alături de elevi și pe perioada vacanței de vară prin activități informativ-preventive desfășurate în cadrul unei campaniei pentru prevenirea cyberbullying-ului
12 iulie 2023

Polițiștii au confiscat peste 50 de metri cubi de material lemnos

În cursul săptămânii trecute, polițiștii Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat pe raza Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna și a Secției nr.8 Poliției Rurală Sărmășag, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul depozitării, expedierii, circulației și comercializării materialului lemnos.

Astfel, au fost efectuate 39 de controale pe linia transportului de material lemnos, au fost verificate două depozite de material lemnos și 5 societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 30.000 de lei și au fost confiscați faptic 50,662 de metri cubi de material lemnos – cherestea rășinoase, în valoare de 46.862,32 de lei.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat un control la un depozit de material lemnos din localitatea sălăjeană Sărmășag, iar în urma inventarierii materialului lemnos deținut s-a constatat o diferență de 36,4 metri cubi cherestea rășinoase, între stocurile scriptice și stocurile faptice.

Astfel, agentul economic a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei și s-a dispus confiscarea celor 36,4 metri cubi de cherestea de rășinoase.

*

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie, este 112 – APEL DE URGENŢĂ

Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *