Polițiștii din Cehu Silvaniei au aplicat 98 de sanctiuni

MATERIAL LEMNOS CONFISCAT DE POLIȚIȘTII BIROULUI SILVIC
28 iunie 2022
Incendiu în Surduc
29 iunie 2022

Polițiștii din Cehu Silvaniei au aplicat 98 de sanctiuni

Sâmbăta și duminica trecută, 25 și 26 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au acționat cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și descurajarea faptelor antisociale.

În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nerespectarea regulilor de circulație.

Aceștia au identificat 4 conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice și alți 2 având o alcoolemie peste limia legală. Primii 4 șoferi au rămas fără permise pentru 90 de zile, iar celilați doi s-au ales cu dosare penale, permisele de conducere fiindu-le reținute până la finalizarea cercetărilor.

Alte două permise de conducere au fost suspendate pentru alte abateri și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au soluționat 4 dosare penale, aflate în lucru și au identificat persoanele bănuite comiterea unei înșelăciuni în dauna unei femei, de 74 de ani, din Cehu Silvaniei, iar cu ocazia audierilor a fost recuperat prejudiciul de 30.000 de lei.

Faptele de conducere sub influența alcoolului au fost constatate duminică dimineața, 26 iunie, la interval de două ore distanță, pe aceeași stradă din orașul Cehu Silvaniei. Astfel:

Prima faptă a fost la ora 06:30, când polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 55 de ani, din Cehu Silvaniei, care era sub influența alcoolului.

Bărbatul conducea un autoturism pe strada Libertății, din orașul Cehu Silvaniei, când a fost oprit de polițiști. Aceștia l-au testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cea de-a doua faptă, s-a comis la ora 08:30, tot pe strada Libertății, din Cehu Silvaniei, unde polițiștii au identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Benesat, care avea o alcoolemie peste limita legală.

Conducătorul auto avea 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele situații polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *