POLIȚIȘTII, JANDARMII ȘI POMPIERII VOR FI PREZENȚI LA EVENIMENTELE DIN JUDEȚ

PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL TINERILOR DIN CENTRELE SOCIALE
28 iulie 2022
Maria Cristea mulțumește jurnaliștilor pentru buna colaborare
28 iulie 2022

POLIȚIȘTII, JANDARMII ȘI POMPIERII VOR FI PREZENȚI LA EVENIMENTELE DIN JUDEȚ

Weekend-ul viitor, 29-31 iulie, la nivelul județului Sălaj, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la evenimentele organizatate în municipiul Zalău și în localitatea Camăr.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va asigura prezența polițiștilor de ordine publică, acțiuni speciale, circulație și investigații criminale, atât la Zalău Fest ce va avea loc în municipiul Zalău, cât și la concertul în aer liber din localitatea Camăr.

Polițiștii se vor afla printre participanți, dar și în zona adiacentă evenimentelor și vor interveni ori de câte ori este necesar pentru a preveni și combate comportamentele deviante și faptele antisociale.  

Principalul obiectiv al poliţiştilor sălăjeni, în această perioadă, este acela de a asigura ordinea și liniștea publică, astfel încât oamenii să fie în siguranță.

Polițiștii de la ordine publică vor preveni și combate faptele antisociale.

Polițiștii rutieri se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul rutier, în special pe căile de acces din zona evenimentelor şi totodată pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.

De asemenea, vor fi utilizate şi aparatele radar pentru măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, vă recomandăm:

Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!

Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

 Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Respectaţi regimului legal de viteză!

Adaptaţi permanent viteza condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!

Noi suntem la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Totodată, jandarmii sălăjeni acționează cu efective suplimentare și vor fi prezenți la cele două evenimente în aer liber, organizate în județul nostru.

În acest context, prin măsurile pe care le-au pregătit, vor avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă în condiții de siguranță.

De asemenea, jandarmii sălăjeni fac apel la toți cei care vor participa manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție sau să apeleze numărul unic de urgență „112”.

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, în weekend, este pregătit să intervină în situațiile de urgență.

De asemenea, prin intermediul specialiștilor din cadrul Inspecției de Prevenire, pompierii vin în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor cu public numeros. Astfel, cetățenii, organizatorii și operatorii economici, pe timpul manifestărilor, trebuie să respecte următoarele:

– să nu aprindă ziare, hârtii, brichete sau alte surse de foc deschis in apropierea materialelor combustibile (construcţii, scaune, bănci, corturi, haine, îmbrăcăminte, etc.).

– la aprinderea focurilor în spaţii deschise, se va asigura supravegherea acestora până la stingerea definitivă iar stingerea jarului se va face cu apă sau prin  acoperirea cu pământ (depozitarea jarului de la grătarele de preparare a gustărilor calde în alte locuri decât cele special amenajate, este interzisă !).

– personalul angajat va fi instruit corespunzător pentru a supraveghea şi după caz să fie în măsură să intervină în caz de necesitate cu mijloacele de primă intervenţie din dotare;

– echipamentele electrice trebuie să fie executate în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare (traseele de cabluri vor ocoli accesurile pietonale şi vor fi protejate împotriva solicitărilor mecanice);

– la terminarea programului de lucru cu publicul, se vor deconecta aparatele / sistemele de încălzire, ventilare, climatizare locală, etc şi se va întrerupe  alimentarea cu energie electrică a celor a căror funcţionare nu este necesară;

– persoanele care utilizează butelii alimentate cu gaze petroliere lichefiate, trebuie să asigure premergător verificarea etanşeităţii recipienţilor sub presiune, a regulatorului, furtunului de alimentare şi a aparatului consumator, interzicându-se folosirea flăcării în acest scop. Nu se vor utiliza buteliile în vecinătatea unor surse de căldură sau substanţe inflamabile (distanţa de siguranţă trebuie să fie la cel puţin 1 m de aparatele de încălzire şi 10 m faţă de sursele de căldură).

– în incinta standurilor din expoziţii se va interzice fumatul (cu excepţia locurilor special amenajate sau în spaţii fără pericol de incendiu);

– în cazul izbucnirii unui incendiu, cetăţenii vor părăsi imediat zona fără a crea  panică şi vor asigura accesul necesar forţelor specializate pentru intervenţie;

– organizatorii vor asigura căile de acces libere pe cel puţin 2 laturi ale amenajăriilor în aer liber, spaţii închise precum şi accesul la sursele de alimentare cu apă pentru autospecialele de intervenţie (inclusiv măsurile necesare pentru evacuarea persoanelor cu dizabilităţi).

Polițiștii, jandarmii și pompierii sălăjeni vă urează:

BUCURAȚI-VĂ DE VIAȚĂ, DAR RĂMÂNEȚI ÎN SIGURANȚĂ! – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *