Pompierii fac recrutari, Vezi cate locuri vor fi scoase la concurs

Tanar din Zalau prins cu permisul suspendat
4 iunie 2013
Accident in Zalau, Afla ce s-a intamplat
4 iunie 2013

Pompierii fac recrutari, Vezi cate locuri vor fi scoase la concurs

Concurs de admitere la pentru arma pompieri instituţiile de învăţământ ale

Ministerului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj recrutează candidaţi pentru concursul de admitere – sesiunea 2013, la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru arma “pompieri”, unde vor fi scoase la concurs 160  locuri, astfel:

 

– Facultatea de Pompieri – 35 locuri – bărbaţi, din care 1 loc pentru etnia rromă;

– Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti – 125 locurisubofiţeri pompieri şi protecţie civilă – bărbaţi, din care 2 locuri pentru etnia rromă şi 2 locuri pentru alte minorităţi.

De asemenea  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj recrutează candidaţi pentru concursul de admitere – sesiunea 2013 pentru alte instituţii de învăţământ din sistemul de Apărare şi Siguranţă Naţională şi pentru învăţământul cu frecvenţă redusă din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba romană scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie declarate „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;

f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

j) nu au fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

k) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs;

l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00;

m) să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;

n)  să aibă înălţimea minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile

Cererile de participare la concursurile de admitere în instituţii de învăţământ superior MAI/MApN se primesc de către Biroul Resurse Umane până la data de 19 iunie 2013, iar pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti până la data de 06 august 2013.

Admiterea la Facultatea de Pompieri se desfăşoară potrivit graficului admiterii stabilit prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere 2013 în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Admiterea la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti se desfăşoară în perioada 07 – 15 septembrie 2013, conform graficului stabilit de către Comisia de admitere a şcolii.

Pentru relaţii suplimentare puteţi accesa site-ul www.isusalaj.ro sau vă puteţi adresa la sediul

I.S.U. “Porolissum” Sălaj, Biroul R.U. din municipiul Zalău, B-dul Mihai Viteazu, nr. 57, de luni până vineri între orele 08.00 – 14.00 ori la telefonul 0260.611212, interior 27112 sau 27113.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *