Pompierii salajeni recomanda: Atentie la bradul de craciun!

La furat de carne
20 decembrie 2010
Cadouri pentru copii din Cehu Silvaniei
21 decembrie 2010

Pompierii salajeni recomanda: Atentie la bradul de craciun!

Garda de intervenţie Nr.2 Ileanda din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj a intervenit, ieri seară, la ora 22.30, pentru a stinge incendiul izbucnit în camera (dormitor) unui imobil din localitatea Gâlgău.

Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic al curentului electric din cauza suprasolicitării unei prize improvizate de la care erau alimentaţi mai mulţi consumatori. Au ars 2 paturi, saltele, draperii, tavanul din polistiren pe aproximativ 16 m pătraţi, parchetul şi un geam termopan.

În data de 21.12.2010, la ora 09.00, Garda de Intervenţie Nuşfalău, a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă (depozit de furaje) a gospodăriei lui G.I. din localitatea Plopiş.

Proprietarul nu a respectat măsurile de lucru cu focul în spaţii deschise şi folosind o butelie cu butan, a incendiat accidental din cauza unor defecţiuni, depozitul de furaje. Când au ajuns la faţa locului pompierii militari, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 10 m pătraţi cu posibilitatea de propagare la casă şi la celelalte anexe ale gospodăriei. Intervenţia pompierilor militari a limitat
extinderea incendiului. Au ars 3 tone plante furajere şi circa 10 mp din acoperişul anexei.

La intervenţia a participat şi S.V.S.U. Plopiş cu o motopompă transportabilă.

Atenţie la bradul de crăciun!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *