PRECIZĂRI REFERITOARE LA ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR PENSIONARILOR DIN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII ÎN ANUL 2022

Material lemnos confiscat în Valcău de Jos
21 decembrie 2021
Salajul reprezentat cu produse traditionale la aniversarea a 100 de ani de la stabilirea relalatiilor diplomatice dintre Romania si Japonia
22 decembrie 2021

PRECIZĂRI REFERITOARE LA ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR PENSIONARILOR DIN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII ÎN ANUL 2022

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 132/17.12.2021 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022, vizează acordarea unui ajutor financiar tuturor pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferențiat, astfel:

-1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;

– ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni.

Alina TĂMAŞ

COMPARTIMENTUL COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *