La doar o zi după competiția „Cu viața mea apăr viața”, elevii din Sălaj au demonstrat din nou că sunt pregătiți să acționeze cu responsabilitate și solidaritate în fața situațiilor de urgență, în cadrul etapei județene a Concursului Național al cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii Pompierilor”. Desfășurată pe Stadionul Municipal Zalău, întrecerea a inclus atât probe teoretice, cât și practice menite să le dezvolte tinerilor capacităţile de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă.
Și de această dată, Consiliul Județean Sălaj a fost alături de organizatori – Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al Județului Sălaj – oferind premii echipajelor câștigătoare. Acestea le-au fost înmânate de vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Ioan-Adrian Crișan.
Clasamentul final:
Locul I – Școala Gimnazială nr. 1 Marca
Locul II – Școala Gimnazială nr. 1 Plopiș
Locul III – Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Zalău
Mențiunea I – Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou
Mențiunea II – Școala Gimnazială nr. 1 Românași
Felicitări tuturor elevilor participanți, profesorilor coordonatori și voluntarilor ISU Sălaj!