Primariile raspunzatoare pentru intretinerea drumurilor pe timp de iarna

Afla care sunt membrii pe care judetul Salaj ii are in CDR
20 septembrie 2012
Hoti minori prinsi de politisti
20 septembrie 2012

Primariile raspunzatoare pentru intretinerea drumurilor pe timp de iarna

Programului pentru pregătirea şi întreţinerea drumurilor judeţene din administrarea Consiliului Judeţean Sălaj, pentru perioada de

 

iarnă 2012-2013 a fost definitivat, joi fiind semnate acordurile de asociere ale Consiliului Judeţean cu un total 35 de primării, pentru realizarea lucrărilor de întreţinere pe timp de iarnă pe o lungime totală de 592 de kilometri de drumuri judeţene.

Conform acestor acorduri, lucrările minime de întreţinere pe timp de iarnă ce trebuiesc executate sunt:

combaterea lunecuşului, a poleiului şi a înzăpezirii pe drumurile judeţene cu utilaje şi materiale adecvate,

asigurarea stocului de material antiderapant (sare, nisip),

semnalizarea rutieră specifică iernii,

asigurarea scurgerii apelor de pe partea carosabilă după execuţia lucrărilor de curăţare şi îndepărtare a zăpezii.

Perioada  preconizată pentru executarea activităţii de iarnă este 15 noiembrie 2012 – 15 martie 2013.

Pentru aceste activităţi, Consiliul Judeţean va aloca primăriilor prin hotărâri, în două tranşe, suma totală de 1.193.000 lei.

Alocările se vor face în funţie de lungimea drumului şi nivelul acestuia astfel: nivel I – 2.600 lei/ kilometru/ 120 de zile; nivel II – 2.000 lei/ kilometru/ 120 de zile; nivel III – 1.500 lei/ kilometru/ 120 de zile; nivel IV – 1.000 lei/ kilometru/ 120 de zile.

În cazul în care vor exista sume neutilizate la finalul sezonului de iarnă, acestea vor putea fi folosite de către administraţiile locale pentru alte lucrări de întreţinere a drumurilor judeţene.

Primăriile au obligaţia să intervină pentru deszăpezire, în funcţie de nivelul de drum, astfel:

nivel I – deszăpezirea unei benzi de circulaţie în maxim 8 ore de la încetarea viscolului sau ninsorii şi deszăpezirea întregului drum în maxim 24 de ore de la încetarea viscolului sau ninsorii;

nivel II – deszăpezirea unei benzi de circulaţie în maxim 12 ore de la încetarea viscolului sau ninsorii şi deszăpezirea întregului drum în maxim 36 de ore de la încetarea viscolului sau ninsorii;

nivel III – deszăpezirea unei benzi de circulaţie în maxim 16 ore de la încetarea viscolului sau ninsorii şi deszăpezirea întregului drum în maxim 48 de ore de la încetarea viscolului sau ninsorii;

nivel IV – se acţionează în situaţii deosebite.

Decizia încheierii unor acorduri de asocierea a fost luată de către conducerea Consiliului Judeţean după ce pentru lucrările de întreţinere pe timp de iarnă din sezonul 2001-2012 au existat dificultăţi în identificarea unor operatori economici interesaţi de executarea lucrărilor de deszăpezire a drumurilor judeţene. Deşi Consiliului Judeţean a iniţiat trei cereri de ofertă în sistemul electronic de achiziţii publice, nu au existat ofertanţi interesaţi, semnarea unor contracte pentru deszăpezirea dumurilor judeţene fiind posibilă doar după mai multe runde succesive de negociere, fără publicare unui anunţ de participare, cu agenţi economici care au preluat întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor judeţene ce au fost împăţite în cinci loturi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *