Prinsi in timp ce sustrageau componente de semnalizare si dirijare feroviara

16 Ianuarie 2011 alegeri locale partiale pentru Consiliul Local al comunei Surduc
9 decembrie 2010
16 soferi au ramas intr-o saptamana fara permis de conducere
10 decembrie 2010

Prinsi in timp ce sustrageau componente de semnalizare si dirijare feroviara

Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj au efectuat o acţiune în perioada 08-10.12.2010 pentru prevenirea furturilor de componente de la vagoane şi din infrastructura feroviară, ocazie cu care

 

au prins în flagrant doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 47 şi 53 de ani, ambii din Jibou, în timp ce sustrăgeau componente de semnalizare şi dirijare feroviară, cauzând un prejudiciu de 600 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat unităţii păgubite.

Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de articolul 209 Cod Penal şi pătrundere în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice, faptă prevăzută de Legea 289/2005, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *