PRINȘI LA PESCUIT ILEGAL ÎN CHEUD

PRINS DE JANDARMI LA FURAT DE FIER VECHI
3 februarie 2023
OMAGIU SFINXULUI DE LA BĂDĂCIN
4 februarie 2023

PRINȘI LA PESCUIT ILEGAL ÎN CHEUD

Un reprezentant al A.J.V.P.S. Sălaj a sesizat un echipaj de jandarmerie cu privire la comportamentul suspect al mai multor persoane aflate pe malul drept al râului Someș, pe raza localității Cheud.

În urma verificărilor, doi bărbați, în vârstă de 33, respectiv de 36 de ani, domiciliați în județul Maramureș, au fost depistați în timp ce pescuiau prin metoda interzisă numită „greblare”.

Incidentul a avut loc joi, 2 februarie a.c., în jurul orei 17.20.

În cauză, jandarmii au întocmit de acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. „j”, din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării: 2 undiţe cu mulinetă, 10 plumbi cilindrici, 29 ancore triple și un cârlig.

Actele de constatare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *