această săptămână cu reprezentanţi din oraşul Aalten – Olanda, pentru a discuta despre posibilitatea dezvoltării în municipiul Zalău a unui proiect de locuinţe sociale. Discuţiile, la care au participat primarul Bert Berghoef şi viceprimarul Hans Martijn Ostendorp din Aalten dar şi membri ai echipei de proiect – Logo East II, au adus date noi referitoare la ceea ce înseamnă locuinţe sociale în accepţiunea lor. În linii mari, contribuţia unei persoane care ar dori să participe la acest proiect reprezintă 30% din valoarea locuinţei, restul de 70% reprezentând credit bancar, accesat de asociaţia constituită (pot fi investitori, administraţii locale, etc.). După momentul repartiţiei locuinţei, locatarul plăteşte o chirie lunară, statutul său fiind deci, acela de chiriaş. În cazul în care locatarul doreşte să părăsească locuinţa respectivă, primeşte înapoi contribuţia de 30%.
„Chiar dacă acest proiect presupune o abordare complet diferită faţă de ceea ce înseamnă în România locuinţe sociale, am propus echipei Logo East II să întocmească un plan. Acest material îl voi supune atenţiei publice printr-un chestionar aplicat la nivelul municipiului pentru a şti în mod concret, dacă există interes faţă de o astfel de abordare”, informează Radu Căpîlnaşiu.
În acest moment, în România statutul de locuinţe sociale este diferit, se adresează strict persoanelor cu venituri foarte mici, în municipiul Zalău existând 95 de apartamente cu această destinaţie. „Avem proiecte de locuinţe pentru tineri până în 35 de ani, de locuinţe sociale, proiecte pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi. Ar fi necesar să se gândească chiar un program guvernamental, astfel încât să poată obţină sprijin legat de asigurarea unei locuinţe şi cei care au peste 35 de ani, nu au posibilitatea sau nu doresc să achiziţioneze o locuinţă, dar îşi pot permite să plătească o chirie nespeculativă” mai spune Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.