Proiectul „HUB” avansează: biblioteci renovate și dotări moderne în Sălaj

Se desfășoară ultimele lucrări la bazinul didactic de înot, realizat în proporție de 99 la sută
7 mai 2025
SE VA INTRERUPE FURNIZAREA CU APA POTABILA IN HIDA, RACAS, BAICA, SANPETRU ALMASULUI
8 mai 2025

Proiectul „HUB” avansează: biblioteci renovate și dotări moderne în Sălaj

În perioada 5-9 mai, reprezentanți ai Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului) se află într-o vizită de lucru în județul nostru, pentru monitorizarea proiectului „HUB – Habitate Utile în Bibliotecile din județul Sălaj”.

✅ Proiectul urmărește renovarea și modernizarea bibliotecilor comunale din Gâlgău, Șamșud și Dobrin, precum și dotarea a 30 de biblioteci cu computere și echipamente tehnice moderne.

🏗️ La Gâlgău, lucrările de renovare sunt deja încheiate, la Dobrin, se fac ultimele finisaje, în timp ce la Șamșud stadiul depășește 60%. În ceea ce privește dotarea bibliotecilor amintite, a Bibliotecii Județene, precum și a celor din Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Băbeni, Bălan, Bănișor, Benesat, Bobota, Bocșa, Boghiș, Camăr, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Crasna, Crișeni, Hida, Lozna, Marca, Meseșenii de Jos, Mirșid, Năpradea, Nușfalău, Poiana Blenchii, Someș-Odorhei, Surduc, Șărmășag, Șimișna și Vârșolț, suntem în faza de evaluare a ofertelor.

📈 Cu o valoare totală de aproximativ 3,5 milioane lei, investiția este derulată de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj și 32 de primării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *