Reținut de polițiști, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

Miercuri 24.01.2024 s-a scumpit benzina
24 ianuarie 2024
Dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat
25 ianuarie 2024

Reținut de polițiști, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

La data de 22 ianuarie a.c., la ora 10.26, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna – Postul de Poliție Sâg au fost sesizați de către o femeie de 79 de ani, din localitatea sălăjeană Tusa, cu privire la faptul că, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, o persoană necunoscută a deposedat-o de 200 de lei, iar apoi a fugit.

Polițiștii din Sâg au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 29 de ani, din localitatea Mal, iar din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 20 ianuarie a.c., acesta s-ar fi prezentat la locuința femeii de 79 de ani și i-ar fi oferit spre vânzare, în schimbul sumei de 10 lei, un brâu din material textil, iar în momentul când aceasta a vrut să achite brâul, bărbatul i-ar fi smuls din mână 200 de lei.

În urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Astăzi, 23 ianuarie a.c., acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii unor măsuri legale.

Polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *