REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI ARESTAT DE MAGISTRAȚI, PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE

S-a stricat iluminatul public in Parcul Meses
5 ianuarie 2025
Accident rutier miercuri 8 ianuarie 2025
8 ianuarie 2025

REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI ARESTAT DE MAGISTRAȚI, PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE

Duminică, 5 ianuarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Zalău, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că, la data de 1 ianuarie a.c., în timp ce se afla la parterul unui bloc din municipiul Zalău, i-ar fi sustras 200 de lei unui alt tânăr, de 20 de ani, prin folosirea forței, deteriorându-i acestuia vestimentația.

Totodată, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au efectuat o percheziție domiciliară, la domiciliul tânărului de 24 de ani, în vederea documentării și probării activității infracționale a acestuia.

Tot duminică, 5 ianuarie a.c., tânărul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Zalău a admis propunerea procurorului și a emis, pe numele tânărului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. – Poliția Sālaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *