Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2021 (după soluționarea contestațiilor)

images/stiri/catuse bun.jpg
ACCIDENT GRAV. PASAGERA DE 87 DE ANI A DECEDAT LA SPITAL
4 iulie 2021
Un bărbat din Sălaj a fost depistat în trafic cu viteza de peste 200 Km/h
5 iulie 2021

Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2021 (după soluționarea contestațiilor)

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021).
În județul Sălaj, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) s-a păstrat la valoarea de 75.92%, în schimb a crescut numărul mediilor cuprinse între 9 și 9,99, de la 142 înainte de contestații la 147 după soluționarea contestațiilor.
La proba de Limba și literatura română, 1147 candidați (78.19%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), o creștere față de valoarea de 78,12% înainte de contestații. A crescut numărul notelor cuprinse între 9 și 9,99, de la 197 – înainte de contestații, la 201 după soluționarea contestațiilor.
La proba de Limba și literatura română, 5 candidați au fost notați cu 10 (zece), la următoarele școli:
COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 1
LICEUL TEHNOLOGIC „OCTAVIAN GOGA” JIBOU – 1
La proba de Matematică, 957 candidați (65.46%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), o creștere față de procentul înainte de contestații (65.39%). A crescut, de asmemnea, numărul notelor cuprinse între 9 și 9,99, de la 132 – înainte de contestații, la 136 după soluționarea contestațiilor.
7 candidați au obținut nota 10 (zece) de la următoarele școli:
COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 3
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MARCUS AURELIUS” CREACA – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 VALCĂU DE JOS – 1
La limba și literatura maternă, 339 candidați (din 352 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (96.31%), iar 7 candidați au obținut nota 10(zece)- situația s-a păstrat și după contestații.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GYULAFFY LASZLO” CEHU SILVANIEI – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BATHORY ISTVAN” ȘIMLEU SILVANIEI – 1
LICEUL TEHNOLOGIC „CSEREY-GOGA” CRASNA – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 DEJA – 1

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 – 22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc în data de 24 iulie.

Biroul de presa al ISJ SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *