

România va fi reprezentată de către companiile românești «STILO EVORA», «ZEOLITES PRODUCTION SA», «TAR INDUSTRIES», la expoziția internațională și summitul „RES 2026 EXPO” (Regional Ecological Summit EXPO), dedicat tehnologiilor verzi și soluțiilor sustenabile, care va avea loc în perioada 22-24.04.2026, Astana, Kazahstan: https://res2026expo.kz/en
Considerat unul dintre cele mai importante evenimente strategice din Asia Centrală în domeniul tranziției energetice și al dezvoltării durabile, summitul este găzduit de Președintele Kazahstanului,
Kassym-Jomart Tokayev, organizat în parteneriat cu Națiunile Unite. Evenimentul reunește peste 300 de companii expozante din 30 de țări și aproximativ 20.000 de participanți, incluzând reprezentanți guvernamentali, investitori, lideri ai industriei și organizații internaționale.
La reuniune sunt invitați șefi de stat și oficiali de rang înalt din Asia Centrală și din statele partenere, care vor analiza perspectivele cooperării internaționale în domeniul soluțiilor climatice și al tehnologiilor verzi. Printre liderii confirmați se numără președinții Kazahstanului, Uzbekistanului, Tadjikistanului, Armeniei, Mongoliei, Kârgâzstanului, Turkmenistanului și Azerbaidjanului.
Expoziția se concentrează pe 8 sectoare cheie pentru viitorul ecologic al Asiei Centrale:
Energie regenerabilă și tranziție energetică
ESG (Mediu, Social și Guvernanță) și finanțe verzi: Instrumente pentru investiții sustenabile.
Managementul apei și soluții climatice: Soluții pentru conservarea resurselor.
Economie circulară: Gestionarea deșeurilor și reciclare.
Smart City și Inteligență Artificială: Tehnologii inteligente pentru orașe durabile.
Industrie verde: Tehnologii cu emisii scăzute de carbon.
Compania «STILO EVORA» va participa cu standul B19, unde va prezenta tehnologii dedicate prelucrării șlamurilor petroliere și soluții ecologice pentru tratarea și valorificarea deșeurilor periculoase. În cadrul standului nostru vom fi promova și companiile românești «ZEOLITES PRODUCTION SA» și «TAR INDUSTRIES» în calitate de parteneri și reprezentanți toate țările din Asia Centrală. De asemenea, alături de noi o să fie prezentă și compania kazahă «ECSAD» (https://ecsad.kz/), cu care avem în derulare proiecte comune pe teritoriul Republicii Kazahstan.
Participarea companiilor românești la RES 2026 EXPO” Astana, Kazahstan, evidențiază contribuția sectorului industrial din România la dezvoltarea de tehnologii sustenabile și consolidarea cooperării economice internaționale în domeniul protecției mediului și al economiei verzi.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Compania «STILO EVORA» cu sediul în Suplacu de Barcău, jud. Bihor, este o companie specializată în gestionarea deșeurilor și servicii de mediu. Activitatea sa principală include colectarea, transportul, tratarea și valorificarea/ eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, precum și servicii de împădurire și reconstrucție ecologică.https://www.stiloevora.ro/
Grupul de firme «ZEOLITES PRODUCTION SA» a fost înființat cu scopul de a exploata unul dintre puținele zăcăminte de zeoliți din România, situate în zona Rupea jud. Brașov, contribuind la dezvoltarea materialelor naturale utilizate în procese industriale, farmaceutice și de mediu.. https://zeolitesproduction.com/
Compania «TAR INDUSTRIES» situată în Iași produce echipamente industriale utilizate în construcții de infrastructură, drumuri și poduri, ecologizări industriale, sortări și procesări de agregate. Compania este unicul producător din România de stații de mixturi asfaltice și singurul producător din Europa de Est de instalații de desorbție termică. https://www.tariasi.ro/wp/