Sala de sport inaugurata la Surduc

Atenție la cumpărături în perioada sărbătorilor!
3 aprilie 2019
280 de milioane de lei finanțare a lucrărilor de cadastru general
4 aprilie 2019

Sala de sport inaugurata la Surduc

Viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei

publice a efectuat joi, 4 aprilie, o vizită de lucru în judeţul Sălaj, alături de directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Irina Manuela Pătrăşcoiu şi secretarul de stat în MDRAP, Ionuţ Gâdea.

 

 

Programul reprezentanţilor guvernamentali a debutat la Surduc unde, în compania prefectului Florin Florian, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, a unor oficialităţi locale şi judeţene, a fost inaugurată o sală de sport finanţată prin CNI.

 

Este vorba de o sală de sport cu 180 de locuri, de tip monovolum, structurată astfel încât parterul să fie dedicat sportivilor şi activităţilor sportive, iar etajul să fie dedicat tribunei pentru spectatori. Sala de sport a fost prevăzută pentru practicarea mai multor discipline sportive (handbal, baschet, tenis şi volei) şi poate fi utilizată atât pentru competiţii de nivel local, cât şi judeţean. Valoarea totală a investiţiei a fost de 5,2 milioane de lei.

Ulterior, oficialii MDRAP au verificat stadiul lucrărilor la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, obiectiv aflat în curs de reabilitare, modernizare şi dotare prin CNI.

Clădirea a fost dată în exploatare în anul 1912 şi este declarată monument istoric arhitectural de interes local. Valoarea contractului de execuţie este de peste 6 milioane de lei, iar, la finalizare, Secţia de Boli Infecţioase va cuprinde: două sectoare de spitalizare (pentru spitalizare continuă şi spitalizare de o zi); 20 de saloane (62 de paturi); un ambulatoriu integrat; cabinete de consultaţii, servicii gospodăreşti (spălătorie, oficiu alimentar), servicii anexe pentru personal, precum şi spaţii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori.

Tot joi, în prezenţa viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, a fost semnat un contract de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea Cinematografului Scala din municipiul Zalău. Proiectul este implementat de CNI, are o valoare de peste 12 milioane de lei şi prevede realizarea unei săli mari de cinema (cu 245+2 locuri pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii), a unui planetariu digital cu 25 de locuri şi a unei săli mici de cinema 3D (cu 38+2 locuri pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii).

La finalul vizitei în Sălaj, oficialii MDRAP s-au întâlnit cu reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ. În cadrul întâlnirii, viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu a subliniat faptul că toate primăriile din Sălaj, cu o singură excepţie, au obiective finanţate prin PNDL, valoare totală a investiţiilor din judeţ, realizate prin acest program guvernamental, fiind de circa 950 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *