Salaj: 22 de persoane amendate pentru lipsa cauciucurilor de iarna

Victime ale zapezii si vitezei in Salaj
6 februarie 2012
Angajata unei sali de jocuri mecanice din Zalau amenintata cu un cutit
7 februarie 2012

Salaj: 22 de persoane amendate pentru lipsa cauciucurilor de iarna

Poliţiştii sălăjeni au aplicat, în perioada 9 ianuarie – 6 februarie a.c., 22 de amenzi pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 15 la autovehicule cu masa totală admisă de sub 3,5 tone şi 7 la cele peste 3,5 tone.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate şoferilor, însă au existat cazuri în care firmele deţinătoare a autovehiculelor au fost amendate, pe baza declaraţiei şoferului că a fost trimis în cursă de administratorul sau coordonatorul de transport al societăţii comerciale, fără ca aceştia să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora (art. 105, pct. 9, OUG 195/2002).

Amenda pentru conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie echipat cu anvelope de iarnă, se încadrează în clasa a IV – a de sancţiuni, respectiv  9 – 20 puncte (persoane fizice) (art. 102, pct. 28 din OUG 195/2002), iar amenzile pentru persoane juridice se situează între 21 şi 100 puncte.

În momentul aplicării amenzii, poliţiştii reţin certificatul de înmatriculare al autovehiculului (până în momentul echipării autoturismului cu cauciucuri de iarnă) şi eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *