Salaj: 28 accidente de circulatie grave, soldate cu 9 morti

Ce parere aveti despre jocurile de noroc?
21 august 2012
Se schimba directorii de la liceele din Zalau
21 august 2012

Salaj: 28 accidente de circulatie grave, soldate cu 9 morti

Din analiza efectuată cu privire la evoluţia dinamicii accidentelor grave, produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie care

 

reglementează viteza de deplasare, rezultă faptul că, în perioada 01 ianuarie-15 august a.c. au fost înregistrate, la nivel naţional, 1066 accidente de circulaţie grave, soldate cu 259 morţi şi 1099 răniţi grav, aceasta rămânând una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, cu urmări deosebite în cea ce priveşte consecinţele şi percepţia gradului de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic.

De asemenea, pe raza judeţului Sălaj, în perioada de referinţă s-au produs 28 accidente de circulaţie grave, soldate cu 9 morţi şi 35 răniţi grav. Totodată, au fost aplicate 9609 sancţiuni contravenţionale şi 281 permise de conducere au fost suspendate.

În acest context, în perioada 20-26 august, poliţiştii rutieri vor întreprinde următoarele măsuri: organizarea de acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, pe tronsoanele de drum cu grad de risc; folosirea tuturor autospecialelor dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, la schimburile 1, 2, 3, în limita condiţiilor meteo-rutiere şi gradului de iluminare a drumului public ( 11 aparate radar la nivelul I.P.J. Sălaj ), precum şi dispunerea aparatelor radar „în cascadă”, în localităţile şi intervalele orare în care s-au produs accidentele rutiere, având drept cauză principală viteza.

Cu această ocazie recomandăm conducătorilor auto să fie prudenţi în trafic, să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze permanent la condiţiile de drum.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *