

Asigurarea continuităţii dispozitivului de poliţie rutieră pe întreaga reţea de drumuri din zona de competenţă, îndeosebi pe cele cu valori ridicate de trafic, a fost prioritatea poliţiei rutiere.
La nivelul serviciului rutier, zilnic, săptămânal şi lunar s-au analizat principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, acordându-se atenţia necesară atât disciplinării conducătorilor de vehicule cât şi a pietonilor. S-a insistat în principal pe combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală sau de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, a traversării neregulamentare a drumului public de către pietoni şi a disciplinării motocicliştilor şi mopediştilor.
Pe linie de sistematizare şi organizarea traficului au fost desfăşurate activităţi de influenţare a administratorilor de drumuri şi primăriilor orăşeneşti să asigure condiţii optime pentru circulaţia autovehiculelor în funcţie de sezon.
La nivelul fiecărui oraş a fost întocmit planul de sistematizare pentru anul în curs.
Pentru lipsa de implicare în asigurarea viabilităţii drumului public au fost aplicate un număr de 9 sancţiuni contravenţionale factorilor de răspundere de resort (3 – administratorilor de drum şi 6 – executanţilor de lucrări).
În acelaşi interval de referinţă au fost efectuate activităţi specifice de către echipajele mobile mixte, Poliţie Rutieră – ARR – RAR – SDN, planificate conform Ordinului comun al MAI şi Ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 29/206/2002.
Cu toate măsurile luate şi activităţile intreprinse, la nivelul judeţului au fost înregistrate în primele 6 luni ale anului 2010, un număr de 80 accidente grave, soldate cu 20 morţi şi 89 răniţi grav.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, când au fost înregistrate 82 accidente grave soldate cu 8 morţi şi 95 răniţi grav, situaţia se prezintă astfel: mai puţin cu 2 accidente grave, 6 răniţi grav şi mai mult cu 12 morţi.
Analiza dinamicii accidentelor de circulaţie grave înregistrate în cursul perioadei analizate ne arată că:
1. În funcţie de cauzele producerii:
a) Abateri săvârşite de către conducătorii auto (46 accidente cu 14 morţi şi 61 răniţi grav):
– viteză excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum = 9 accidente cu 2 morţi şi 11 răniţi grav;
– adormire la volan = 7 accidente cu 3 morţi şi 9 răniţi grav;
– depăşire neregulamentară = 6 accidente cu 1 mort şi 15 răniţi grav;
– neasigurare la schimbarea direcţiei de mers/mers înapoi = 6 accidente cu 2 morţi şi 4 răniţi grav;
– conducere imprudentă = 5 accidente cu 2 morţi şi 5 răniţi grav;
– conducere sub influenţa băuturilor alcoolice = 3 accidente cu 1 mort şi 4 răniţi grav;
– circulaţie pe contrasens = 2 accidente cu 2 morţi şi 3 răniţi grav;
– nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– neacordare prioritate la pietoni = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– conducere fără permis = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers = 1 accident cu 3 răniţi grav;
– neacordare prioritate la vehicule = 1 accident cu 2 răniţi grav;
b) Abateri săvârşite de către mopedişti = 12 accidente cu 2 morţi şi 12 răniţi grav.
c) Abateri săvârşite de către pietoni = 11 accidente cu 1 mort şi 10 răniţi grav.
d) Abateri săvârşite de către biciclişti = 8 accidente cu 3 morţi şi 5 răniţi grav.
e) Abateri săvârşite de către căruţaşi = 2 accidente cu 2 răniţi grav.
f) Abateri săvârşite de către conducătorii de utilaje agricole = 1 accident cu 1 rănit grav.
2. După mediul în care s-au produs:
a) În mediul urban = 20 accidente soldate cu 2 morţi şi 24 răniţi grav;
b) În mediul rural = 43 accidente soldate cu 8 morţi şi 47 răniţi grav.
c) În afara localităţii = 17 accidente soldate cu 10 morţi şi 20 răniţi grav;
3. După categoria drumului:
a) Pe drumuri europene (DN 1F şi DN 1C) = 16 accidente cu 10 morţi şi 19 răniţi grav.
– DN 1F (E 81) = 12 accidente soldate cu 9 morţi şi 14 răniţi grav;
– DN 1C (E 58) = 4 accidente soldate cu 1 mort şi 5 răniţi grav.
b) Pe drumuri naţionale = 17 accidente soldate cu 3 morţi şi 26 răniţi grav;
– DN 1H = 11 accidente soldate cu 2 morţi şi 18 răniţi grav;
– DN 1G = 4 accidente soldate cu 1 mort şi 6 răniţi grav;
– DN 19B = 2 accidente soldate cu 2 răniţi grav.
c) Pe drumuri judeţene = 17 accidente soldate cu 3 morţi şi 15 răniţi grav;
d) Pe drumuri comunale = 6 accidente soldate cu 1 mort şi 5 răniţi grav;
e) Pe străzi = 24 accidente soldate cu 3 morţi şi 26 răniţi grav.
4. După ora producerii:
a) între 00.00 – 06.00 = 7 accidente soldate cu 8 răniţi grav;
b) între 06.00 – 12.00 = 23 accidente soldate cu 3 morţi şi 27 răniţi grav;
c) între 12.00 – 18.00 = 23 accidente soldate cu 8 morţi şi 30 răniţi grav;
d) între 18.00 – 24.00 = 27 accidente soldate cu 9 morţi şi 26 răniţi grav.
5. După ziua producerii:
a) Luni = 19 accidente soldate cu 4 morţi şi 24 răniţi grav;
b) Marţi = 9 accidente soldate cu 1 mort şi 10 răniţi grav;
c) Miercuri = 11 accidente soldate cu 2 morţi şi 13 răniţi grav;
d) Joi = 4 accidente soldate cu 2 morţi şi 2 răniţi grav;
e) Vineri = 12 accidente soldate cu 6 morţi şi 14 răniţi grav;
f) Sâmbătă = 10 accidente soldate cu 3 morţi şi 13 răniţi grav;
g) Duminică = 15 accidente soldate cu 2 morţi şi 15 răniţi grav.
6. După vârsta participantului la trafic vinovat de producerea accidentului:
a) Între 00 – 17 ani = 8 accidente soldate cu 9 răniţi grav;
b) Între 18 – 30 ani = 27 accidente soldate cu 7 morţi şi 36 răniţi grav;
c) Între 31 – 60 ani = 38 accidente soldate cu 11 morţi şi 39 răniţi grav;
d) Peste 60 ani = 7 accidente soldat cu 2 morţi şi 7 răniţi grav.
– din care:
– bărbaţi = 68 accidente soldate cu 14 morţi şi 79 răniţi grav;
– femei = 12 accidente soldate cu 6 morţi şi 12 răniţi grav.
7. După locul de domiciliu al participantului la trafic vinovat de producerea accidentului:
– domiciliaţi în judeţul:
– Sălaj = 69 accidente soldate cu 12 morţi şi 79 răniţi grav;
– Satu-Mare = 2 accidente cu 4 morţi şi 1 rănit grav;
– Bistriţa-Năsăud = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– Bihor = 2 accidente cu 2 răniţi grav.
– Maramureş = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Prahova = 1 accident cu 2 morţi şi 2 răniţi grav;
– Cluj = 1 accident cu 1 mort şi 2 răniţi grav;
– Iaşi = 1 accident cu 2 răniţi grav.
8. După locul producerii:
– Zalău = 11 accidente cu 11 răniţi grav (1 AN);
– Şimleu-Silvaniei = 9 accidente soldate cu 3 morţi şi 18 răniţi grav;
– Jibou = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Sărmăşag = 4 accidente cu 2 morţi şi 7 răniţi grav;
– Poarta-Sălajului = 3 accidente cu 3 morţi şi 2 răniţi grav;
– Benesat = 3 accidente cu 1 mort şi 2 răniţi grav;
– Sâncraiu-Almaşului = 2 accidente cu 3 morţi şi 3 răniţi grav;
– Zimbor = 2 accidente cu 1 mort şi 3 răniţi grav;
– Bizuşa = 2 accidente cu 1 mort şi 3 răniţi grav;
– Pericei = 2 accidente cu 1 mort şi 2 răniţi grav;
– Cizer = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– Agrij = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Nuşfalău = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Hereclean = 1 accident cu 2 răniţi grav;
– Tămaşa (com. Cuzăplac)= 1 accident cu 2 răniţi grav;
– Tetişu = 1 accident cu 2 răniţi grav;
– Ciocmani = 1 accident cu 1 mort;
– Crasna = 1 accident cu 1 mort;
– Muncel (com. Cristolţ) = 1 accident cu 1 mort;
– Sutor = 1 accident cu 1 mort;
– Aghireş = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Almaşu = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Bobota = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Bocşa = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Borla = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Chieşd = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Cristolţ = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Dobrin = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Fildu de Jos = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Fildu de Sus = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Gălăşeni (com. Cuzăplac) = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Guruslău = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Huseni = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Ileanda = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Ilişua (com. Sărmăşag) = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Ip = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Meseşenii de Jos = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Mirşid = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Perii Vadului = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Popeni = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Porţ = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Sânmihaiu-Almaşului = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Sântămărie = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Someş-Guruslău = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Someş-Odorhei = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Surduc = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Verveghiu (com. Dobrin) = 1 accident cu 1 rănit grav.
Comunele în care s-au înregistrat accidente grave sunt:
– Zimbor = 5 accidente cu 5 morţi şi 6 răniţi grav;
– Sărmăşag = 5 accidente cu 2 morţi şi 8 răniţi grav;
– Ileanda = 4 accidente cu 1 mort şi 5 răniţi grav;
– Românaşi = 3 accidente cu 3 morţi şi 2 răniţi grav;
– Benesat = 3 accidente cu 1 mort şi 3 răniţi grav;
– Pericei = 2 accidente cu 1 mort şi 2 răniţi grav;
– Cuzăplac = 2 accidente cu 3 răniţi grav;
– Hereclean = 2 accidente cu 3 răniţi grav;
– Cizer = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– Cristolţ = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– Crasna = 2 accidente cu 1 mort şi 1 rănit grav;
– Agrij = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Bocşa = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Dobrin = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Fildu de Jos = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Meseşenii de Jos = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Mirşid = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Nuşfalău = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Sânmihaiu-Almaşului = 2 accidente cu 2 răniţi grav;
– Almaşu = 2 accident cu 3 răniţi grav;
– Băbeni = 1 accident cu 1 mort;
– Bobota = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Chieşd = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Ip = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Marca = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Năpradea = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Someş-Odorhei = 1 accident cu 1 rănit grav;
– Surduc = 1 accident cu 1 rănit grav.
Comparând numărul total de accidente cu victime înregistrate în primele 6 luni ale anului 2010 (172 accidente, soldate cu 20 morţi, 89 răniţi grav şi 124 răniţi uşor) cu numărul accidentelor de circulaţie, cu victime, înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2009 (când s-au înregistrat 151 accidente soldate cu 8 morţi, 95 răniţi grav şi 111 răniţi uşor), se constată o creştere cu 21 a numărului de accidente cu victime.