Salajul face parte din proiectul transnational TICAD

Exista rezerve suficiente de apa pentru populatie
20 septembrie 2011
Risca sa faca inchisoare de la o luna la un an
20 septembrie 2011

Salajul face parte din proiectul transnational TICAD

Prefectul Vegh Alexandru a participat luni, 19 septembrie, la Satu Mare, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai
instituţiilor responsabile cu gospodărirea apelor, mediului şi gestiunea riscului din România şi Ungaria au participat luni, la Satu Mare,

 

la reuniunea comună româno-maghiară de consultare publică organizată în cadrul proiectului transnaţional TICAD
(TIsa Catchment Area Development) – Strategie de dezvoltare teritorială a bazinului
Tisei, cu accent pe dezvoltarea teritorială şi managementul mediului în bazinul
hidrografic al Someşului.

Potrivit datelor prezentate de Annamaria Göncz, responsabil de proiect şi mambru al
VÁTI – Compania Maghiară Publică pentru Dezvoltare Regională şi Planificare Urbană,
prin acest proiect se doreşte o cooperare transnaţională vastă şi productivă între
autorităţile locale, regionale şi naţionale şi instituţiile de planificare şi cercetare din cele
cinci ţări care împart teritoriul bazinului hidrografic al râului Tisa, respectiv România,
Ungaria, Ucraina, Slovacia şi Serbia.

Proiectul va duce la crearea unei baze comune de date, printr-un schimb permanent de
idei, ateliere de lucru şi, în final, elaborarea unei strategii comune şi a unor recomandări
pentru gestionarea integrată a resurselor de apă.

Din România sunt cuprinse în proiect 13 judeţe – Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare,
Maramureş, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu Mureş şi Harghita.

În cadrul întâlnirii de la Satu Mare s-a pus accentul pe proiectul pilot desfăşurat deja în
bazinul râului Someş şi s-a încercat, prin consultarea celor prezenţi, găsirea unor măsuri
care pot duce la soluţionarea problemelor identificate.

„Am considerat de cuviinţă să fiu prezent la această întâlnire deoarece noi suntem foarte
preocupaţi de colaborările transfrontaliere şi inter-regionale. Ştim că în ultima perioadă
Someşul a făcut destul de mari probleme, mai ales la graniţa cu Ungaria, datorită unor
cantităţi mari de pet-uri şi cred că şi acesta este un subiect de care trebuie să discutăm.
În calitatea mea, de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt
foarte interesat de găsire unor soluţii pentru problemele cu care ne confruntăm zi de zi”,
a precizat prefectul Vegh Alexandru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *