Sefii celor mai puternice 10 jandarmerii din lume s-au întâlnit la Bucuresti

AJOFM
16 locuri de munca pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie sociala a copilului
26 octombrie 2008
Hoti
Inselati in fata casei de schimb valutar
26 octombrie 2008

Sefii celor mai puternice 10 jandarmerii din lume s-au întâlnit la Bucuresti

Jandarmeria În perioada 21-24 octombrie a.c., Jandarmeria Română a fost gazda reuniunii anuale a comandanţilor şi directorilor generali ai jandarmeriilor membre a Asociaţiei Forţelor de Jandarmerie Europen 

 

şi Mediteraneene cu Statut Militar (FIEP), prilej cu care a avut loc semnarea declaraţiei comune prin care s-a stabilit principalele repere ale acţiunilor comune în 2009.

     Reuniunea a început în data de 22 octombrie, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din Bucureşti printr-un ceremonial militar în care au fost arborate drapelele instituţiilor FIEP şi au defilat subunităţi de ordine publică, alpinişti, montane, un pluton de conductori câini serviciu, detaşamentul de cavalerie,  precum şi tehnica din dotare.

     În continuarea programului, la Palatul Parlamentului a avut loc şedinţa festivă, în care Jandarmeria Română a predat preşedinţia F.I.E.P. Jandarmeriei Turce şi semnarea declaraţiei comune.

     Programul oficial s-a încheiat cu primirea comandanţilor şi directorilor generali de către preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

 

Declaraţia comună a fost semnată de :

General Roland GILLES

DIRECTORUL GENERAL AL JANDARMERIEI NAŢIONALE FRANCEZE

General Locotenent Gianfrancesco SIAZZU

COMANDANTUL GENERAL AL ARMEI CARABINIERILOR ITALIENI

Dl. Francisco Javier VELASQUEZ LOPEZ

DIRECTORUL GENERAL AL POLIŢIEI NAŢIONALE ŞI GĂRZII CIVILE SPANIOLE

General Locotenent Luis Nelson FERREIRA DOS SANTOS

COMANDANTUL GENERAL AL GĂRZII NAŢIONALE REPUBLICANE PORTUGHEZE

General Avni Atila IŞIK

COMANDANTUL GENERAL AL JANDARMERIEI DIN TURCIA

Major General Noureddine EL QANABI

COMANDANTUL JANDARMERIEI REGALE MAROCANE

General locotenent Dick VAN PUTTEN

COMANDANTUL JANDARMERIEI REGALE OLANDEZE

General Locotenent Costică SILION

INSPECTORUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

General Comandant Hector BERNABÉ SCHENONE

DIRECTORUL GENERAL AL JANDARMERIEI NAŢIONALE ARGENTINIENE

General Eduardo G. GORDON VALCARCEL

DIRECTORUL GENERAL AL CARABINIERILOR DIN CHILE
 

     Jandarmeria Română, care a deţinut preşedinţia acestei asociaţii în anul 2008, având rolul de a coordona, supraveghea şi evalua programele aflate în derulare, a prezentat un bilanţ al obiectivelor pe care şi-a propus să le atingă pe timpul preşedinţiei:

    * Extinderea cooperării efective în cadrul misiunilor cu participare internaţională în special participarea împreună la misiunile de gestionare a crizelor civile în spaţiul european, precum şi susţinerea unui climat favorabil participării la misiuni internaţionale de pace, sub egida ONU, UE, etc.

      -obiectivul a fost realizat, participarea membrilor asociaţiei la misiunile internaţionale de menţinere a păcii în Kosovo, Ciad, Congo etc. şi rezulatele foarte bune conducând la o creştere a cererilor ca forţele de tip Jandarmerie să participle la acest tip de misiuni

    * Continuarea eforturilor comune de pregătire prin intensificarea schimburilor de experienţă, organizarea de cursuri şi seminarii cu caracter internaţional în România şi participarea la cursurile de pregătire oferite de celelalte instituţii membre FIEP;

                 – obiectivul a fost realizat, instituţiile membre oferind şi respectiv luând parte, în anul 2008, la un număr semnificativ de cursuri de formare şi pregătire (ex: Franţa prin Centrul de la Saint Astier, Italia prin CoESPU Vicenza, Turcia, prin Centrul PfP NATO şi CoEDAT de la Ankara, România prin Şcoala de Aplicaţie şi Centrul de Pregătire şi Perfecţionare  Ochiuri ale Jandarmeriei Române, Spania şi Portugalia, prin Şcolile de Ofiţeri au oferit un mare număr de cursuri internaţionale cu diferite specialităţi).  

    * Încurajarea iniţiativelor instituţiilor membre privind programele de pregătire cu finanţare europeană (AGIS, TAIEX, etc.); de exemplu, continuarea participării la cursurile de pregătire oferite de Centrul de Excelenţă pentru Unităţile de Stabilitate de la Vicenza, dar şi cu experţi în cadrul Proiectului iniţiat de Arma Carabinierilor Italieni intitulat “Forţele de tip Jandarmerie şi lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a fenomenelor conexe”;

      – obiectivul a fost realizat, în anul 2008 concretizându-se şi fiind create o serie de proiecte Europene, instituţiile FIEP urmând a participa la Exerciţii internaţionale majore finanţate de către UE (2008-Saint Astier/Franţa, 2009 CoESPU/Italia, 2010 CPPJ Ochiuri/România)  

    * Organizarea de către Jandarmeria Română a unui seminar interactiv (în luna mai 2008) pe linia combaterii violenţei în sport, în cadrul căruia să se dezbată şi să se prezinte activităţi practice specifice acestui domeniu;

                  -obiectivul a fost realizat, în mai 2008 desfăşurându-se la Bucureşti Seminarul Special privind prevenirea şi contracararea manifestărilor de violenţă ale spectatorilor la evenimentele sportive, care au beneficiat de o largă participare şi apreciere naţională şi internaţională.  

    * Promovarea modelului forţelor de poliţie de tip jandarmerie, prin participarea la seminariile pe probleme poliţieneşti şi la grupurile de lucru ale Consiliului Europei.

                  – obiectivul a fost realizat, aportul şi participarea instituţiilor membre FIEP la seminariile şi grupurile de lucru pe teme specifice organizate de Bruxelles, fiind semnificative.

De asemenea, au fost lansate noi teme de discuţie, pentru viitorul acestei Asociaţii, principalele obiective vizate fiind

     1.Operaţionalizarea –  în prezent, FIEP se află într-un proces de identificare a posibilităţilor de lărgire a cooperării operaţionale, avându-se în vedere crearea unei reţele care să evite dublarea atribuţiunilor unor structuri anterior create (ex: INTERPOL) şi să se concentreze pe probleme ce ţin strict de sarcinile de specialitate comune.

       2. Impunerea conceptului de IPU (Unităţi Integrate de Poliţie) în Misiunile de Pace, ca pe o evoluţie naturală a celor de  SPU (Unităţile de Poliţie Specială) şi respectiv FPU (Unităţile Constituite de Poliţie), promovate până în prezent de ONU

      3. Oferirea unei alternative viabile la nivel internaţional pentru modelul poliţienesc britanic (cu o singură structură de poliţie, cea civilă): promovarea principiului dualismului poliţienesc se constituie în susţinerea observaţiei practice (în mediul intern şi internaţional) că diferenţele majore de concepţie, formare şi mod de acţiune dintre forţele de poliţie cu statut civil şi forţele armate au un caracter ireconciliabil, care creează un gol de securitate în spaţiul dintre competenţele, abilităţile şi limitele de acţiune poliţieneşti şi cele militare; instrumentul utilizat pe sacră largă în operaţiunile internaţionale de pace şi pe scară mai restrânsă la nivelul statelor europene, sunt forţele de tip jandarmerie, care dispun de cunoştinţele, pregătirea, modul de legătură şi coordonare necesare acţiunii atât sub comandă civilă cât şi sub cea militară, putând fi utilizate cu succes în domeniile menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, judiciar, protecţie persoane, valori şi obiective.

                                         Lt. Bolfă Cristian – ofiţer relaţii publice                 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *