SEFUL VOLEI CLUB ZALAU CERCETAT PENAL

Poliţiştii din cadrul a patru secţii de poliţie în acţiune
12 mai 2020
Cladirea finantelor nu are rampa pentru persoanele cu dizabilitati
12 mai 2020

SEFUL VOLEI CLUB ZALAU CERCETAT PENAL

„În dosarul penal 168/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj se efectuează urmărirea penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și obținere ilegală de fonduri în forma continuată. Cercetările ce se efectuează în dosar vizează modul în care Asociația Club Sportiv Volei Municipal Zalău a obținut finanțări nerambursabile din bugetul local al Municipiului Zalău în perioada 2016-2020 și modul în care au fost gestionate ulterior obținerii, sumele de bani provenite din bugetul local. În vederea administrării probatoriului necesar pentru stabilirea stării de fapt, în data de 11 mai 2020, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj, procurorul de caz, cu sprijinul ofițerilor din cadrul IPJ Sălaj – Serviciul de investigare a Criminalității Economice și Serviciul de Acțiuni Speciale au procedat la efectuarea a trei percheziții domiciliare la sediul unei persoane juridice (VMZ Zalău, n. red.), domiciliul și locuința unor persoane fizice, locuri în care erau păstrate documente referitoare la activitatea Clubului de Volei din Zalău. Cercetările continuă în cauză în vederea stabilirii stării de fapt, a existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care se efectuează urmărirea penală in rem și pentru stabilirea vinovăției autorilor. Precizăm că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *