Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat joi, 2 septembrie, integral, în localitățile Surduc și Tihău din județul Sălaj

Daniel Stejeran este noul manager la ADI Sălaj Plus
1 septembrie 2021
Multumiri domnului doctor Nagy Gheorghe
1 septembrie 2021

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat joi, 2 septembrie, integral, în localitățile Surduc și Tihău din județul Sălaj

Pentru a permite realizarea unor lucrări la sistemul național de transport administrat de Transgaz S.A., compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale joi, 2 septembrie, începând cu ora 12:00, integral, în localitățile Surduc și Tihău din județul Sălaj.
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 15:00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Oana Demian

Specialist Comunicare Externă Comunicare Corporatistă/

External Communication Specialist Corporate Communication

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *